Adolescenţii între 14 şi 16 ani sunt foarte expuşi infecţiei cu papilomavirusuri. Este vârsta primului contact sexual, adesea neprotejat, dar şi vârsta când mulţi adolescenţi se masturbează.
Adolescenţii între 14 şi 16 ani sunt foarte expuşi infecţiei cu papilomavirusuri. Este vârsta primului contact sexual, adesea neprotejat, dar şi vârsta când mulţi adolescenţi se masturbează.
Prof. dr Adrian Streinu Cercel atrage atenţia asupra pericolului infectării cu HPV a adolescenţilor între 14 şi 16 ani prin contact sexual fără prezervativ sau prin masturbare, frecvente la aceste vârste. La foarte mulţi adolescenţi, primul contact sexual nu este protejat sau se masturbează fără a şti că o mână murdară poate infecta organele genitale. Masturbarea la aceste vârste face parte dintre modalităţile de descoperire şi cunoaştere a propriului trup, în special a organelor sexuale. Dar uneori, consecinţele sunt grave. Într-un an, de la infectare cu HPV, în funcţie de imunitate, mulţi tineri trec şi chiar scapă de infecţie. Dar la anumite persoane, cu o imunitate precară, la doi ani de la acest episod, infecţia persistă, evoluează ca rană pe col, iar în patru-cinci ani este deja displazie severă şi cancer de col uterin. Nu doare, nu sângerează şi este diagnosticată în faze avansate, când speranţa de viaţă este de un an – un an şi jumătate, avertizează prof. dr Streinu Cercel.
Prevenţie
Totuşi, trebuie ştiut că există o cale de prevenire a unui asemenea deznodământ. Există vaccinul contra cancerului de col uterin, care, potrivit specialistului, este recomandat fetiţelor între 9 şi 10 ani, pentru că în acest interval asigură cea mai mare imunitate, reducând riscul de cancer. La sfârşitul lui noiembrie, ar putea începe vaccinarea fetelor de clasa a IV-a împotriva cancerului de col uterin. În situaţia în care familiile minorelor refuză vaccinarea, părinţii vor da o declaraţie pe proprie răspundere prin care îşi asumă riscurile. În fiecare an, în ţara noastră sunt înregistrate 3.500-4.000 de cazuri noi, din care doar câteva sute în fază incipientă. În Europa au fost vaccinate 1,5 milioane de femei din Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Luxemburg, Portugalia, Republica Slovacă, Spania, Suedia, Elveţia. În Marea Britanie a fost introdusă imunizarea în programul naţional.
Recomandări
Din cele peste 100 de tulpini ale HPV, două sunt foarte implicate – respectiv 16 şi 18, care sunt responsabile de 74% dintre cancerele de col, iar adenomocarcinomul este determinat în 87% dintre cazuri tot de cele două tulpini. În 20% dintre cazuri sunt responabili fumatul, utilizarea anticoncepţionalelor fără un control medical prealabil. Prof. Streinu Cercel susţine că pot fi folosite contraceptivele orale, dar numai în cazurile în care profilul hormonal permite. Prin vaccinarea contra HPV se reduce riscul de cancer de col cu 80%, a subliniat prof. dr Streinu. Dar femeile mai trebuie, de asemenea, să efectueze primul screening la trei ani după primul act sexual, dar nu mai târziu de 21 de ani. Femeilor peste 30 de ani li se recomandă testarea anuală, respectiv testul Papanicolau, iar dacă acesta iese trei ani la rând negativ, atunci testarea se va face la doi-trei ani, recomandă prof. dr Adrian Streinu Cercel.Citește pe Antena3.ro