x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Bacteria care aduce infarctul

Bacteria care aduce infarctul

11 Mai 2005   •   00:00

O bacterie ar putea fi responsabila de infarctul miocardic. Cercetatorii americani care aduc dovezi in sprijinul acestei teorii spun ca antibioticele nu prea au efecte asupra acestei bacterii.



  • de MAGDA MARINCOVICI

  • ATENTIE! Sunt bacterii care cauzeaza infectii respiratorii, dar si unele boli de inima
    De mai mult timp, o bacterie cunoscuta sub numele Chlamydia pneumoniae este suspectata ca ar juca un rol important in declansarea unor probleme cardiovasculare. Potrivit unui studiu realizat in Statele Unite, persoanele care au suferit infectii din cauza acestei bacterii prezinta un risc crescut de a face infarct miocardic. In schimb, se pare ca o data boala cardiaca stabilita, sansele ca infectia de a fi tratata scad foarte mult, stadiu in care antibioticele nu mai dau rezultate.

    INFECTII. Chlamydia pneumoniae este o bacterie care se afla la originea multor infectii ale cailor respiratorii superioare si a pneumopatiilor. De asemenea, aceasta bacterie poate fi raspunzatoare de sinuzita si faringita acuta. Dar infectiile cu Chlamydia mai sunt asociate si altor patologii, cum ar fi boala coronariana secundara, caracterizata prin depozitul de colesterol format in interiorul arterelor coronariene. Astfel, specialistii americani au descoperit bacteria Chlamydia in placa de aterom, intervenind in fragmentarea acesteia, fenomen care se afla la baza accidentului cardiovascular.

    Un studiu care a avut ca scop stabilirea legaturii dintre nivelul anticorpilor anti-Clamydia si riscul bolii coronariene arata ca aceasta infectie creste cu aproximativ 75% riscul infarctului miocardic. Riscul cel mai important a fost observat la persoanele care prezinta - intr-un interval intre 1 si 5 ani - nivel ridicat de anticorpi. Autorii studiului au ajuns la concluzia ca o infectie recenta sau cronica provocata de aceasta bacterie reprezinta un pericol suplimentar de infarct. In acest sens, specialistii recomanda persoanelor care prezinta factori ce predispun la boli cardiovasculare sa aiba o grija in plus pentru depistarea si tratarea acestor infectii.

    ANTIBIOTICE. Specialistii au analizat si in ce masura antibioticele sunt eficiente in prevenirea infectiei in asa fel, incat sa se diminueze riscul recidivelor accidentelor cardiovasculare. Din pacate, raspunsul este negativ. Cel putin asa reiese din analiza datelor colectate de la pacienti care deja au avut un infarct. Aceasta absenta a beneficiului indus de antibiotice a fost observat la toti pacientii, indiferent de varsta, sex si durata tratamentului (de la un an la doi ani). In acest context, o data boala de inima diagnosticata, este deja prea tarziu pentru tratarea infectiei cu bacteria Chlamydia.

    ACCIDENTELE CARDIACE SUNT PREVIZIBILE
    Studiul denumit Inter-heart ajunge la concluzia ca 9 accidente cardiace din 10 sunt previzibile. Acelasi studiu efectuat pe pacienti cardiaci din 52 de tari de pe toate continentele mai precizeaza factorii ce favorizeaza declansarea infarctului: hipertensiune arteriala, tabagismul, diabetul, obezitatea (mai ales cea din zona abdominala), stresul, alcoolul in exces, alimentatia deficitara in legume si fructe, nivelul colesterolului. In exces, colesterolul se depune pe peretii arterelor, in special pe arterele coronariene, formand placi care cresc in grosime. Cand sangele nu mai poate circula, apare infarctul miocardic.
    ×
    Subiecte în articol: viaţă sănătoasă