x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cacialma - Chermeza cu microbi

Cacialma - Chermeza cu microbi

de Florin Condurateanu    |    10 Dec 2006   •   00:00

RESPIRA ADANC!
Ziaristii de la The Sun au regizat un tambalau cu asa-zisa aducere de microbi de tuberculoza si SIDA in Marea Britanie.
RESPIRA ADANC!
Ziaristii de la The Sun au regizat un tambalau cu asa-zisa aducere de microbi de tuberculoza si SIDA in Marea Britanie.
Sa nu uitam totusi de doua exemple, si anume ca asa-zisul scandal amoros cu Ilie Dumitrescu pupand zice-se nevasta unui politist intr-o parcare, s-a dovedit ca a fost regizat de catre The Sun, si ca asa-zisul politist incornorat era de fapt un striper, iar nevasta care a pacatuit era nitel prostituata, ambii platiti de cotidianul The Sun ca sa iste un tambalau pentru a-i compromite cariera lui Ilie la Totenham. Si ca tevatura cu un complot al romanilor imigranti vizand rapirea copiilor lui Beckham era tot o facatura grosolana pe bani purtand semnatura jurnalistilor de la The Sun.
In privinta SIDA, reamintim cateva cifre aflate si in arhivele OMS: in Romania exista 11.700 de infectati cu HIV si bolnavi cu SIDA, iar in Marea Britanie exista un milion de cazuri de HIV-SIDA. OMS a laudat modelul de lupta cu HIV-SIDA practicat de Romania, a recomandat aplicarea si in alte tari a strategiei de tratament si preventie si a concluzionat ca in tara noastra problema HIV-SIDA e tinuta in frau. Si le mai reamintim "dragalasilor" ziaristi de la The Sun ca riscul de infectie cu HIV in Romania este de doar 0,68%, in timp ce romanii care lucreaza in strainatate au un risc de a se infecta cu HIV de 4,64%, de circa sapte ori mai mare.
Ii mai linistim pe colegii de la The Sun ca 65% din cei infectati cu HIV-SIDA in Romania au varsta cuprinsa intre 15 si 19 ani care au contactat virusul in perioada 1986-1989, iar acesti adolescenti nu constituie forta de munca in strainatate.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă the sun