Când ai ceva în ochi....

Orjelet, salazion, hordeolum...  Afecţiuni oculare diferite, ale căror denumiri stârnesc deseori confuzie. Aşa că de cele mai multe ori sunt înglobate sub termenul generic şi popular de ,"ulcior". Sunt mici umflături la nivelul pleoapelor, neplăcute şi inestetice, deseori dureroase, dar în general inofensive. Ele se vindecă, de obicei, spontan sau prin metode simple de îngrijire. Alteori, sunt persistente sau repetate, impunând tratamente prelungite sau intervenţii chirurgicale.

La fel ca pe întreaga suprafaţă a pielii, pe pleoapă se găsesc glande sebacee (care produc sebumul, o substanţă grăsoasă, cu rol protector). Unele dintre ele se situează la baza genelor (împreună cu glandele sudoripare Moll) şi se numesc glandele Zeiss, produsul lor scurgându-se de-a lungul genei respective.

Altele se află pe partea posterioară a pleoapei (mai ales pe cea superioară) şi se numesc glandele Meibomius. Secreţia lor se prelinge pe partea interioară a pleoapelor şi întârzie evaporarea lacrimilor, exercitând astfel un rol protector şi lubrifiant asupra ochiului. Procesul infecţios care se dezvoltă la nivelul glandelor  Zeiss se numeşte orjelet (sau orjelet extern), iar la nivelul glandelor Meibomius poartă denumirea de hordeolum (sau orjelet intern), în timp ce procesele inflamatorii (neinfecţioase) apărute cu aceste localizări sunt cunoscute sub numele de salazion.

Orjeletul
Orjeletul este, de obicei, de etiologie stafilococică, apariţia lui fiind favorizată de abateri de la igienă: atingerea ochiului cu mâinile murdare, dezinfectarea deficitară a lentilelor de contact, folosirea unor produse cosmetice expirate, nedemachierea ochiului peste noapte.

Se manifestă prin apariţia unei umflături roşii şi dureroase pe marginea pleoapei, centrată pe o geană. Pleoapa este umflată, iar ochiul lăcrimează, fără să apară însă tulburări de vedere. Orjeletul persistă trei-şapte zile şi se poate rupe spontan, eliminându-se, astfel, o secreţie purulentă. (Atenţie! Sub nici o formă nu trebuie forţată drenarea lui, maltratarea orjeletului putând duce la complicaţii grave).

De obicei, orjeletul cedează în câteva zile, mai ales după aplicarea de comprese calde. Dacă persistă mai mult de o săptămână sau dacă procesul inflamator se întinde pe faţă, trebuie să vă prezentaţi la medic. Diagnosticul este pus de un medic oftalmolog, pe baza exa­menului de specialitate, uneori fiind necesar şi examenul bacteriologic al secreţiei, pentru un tratament mai adecvat.
Tumefacţii
Hordeolumul se manifestă prin apariţia unei tumefacţii cu aceleaşi caracteristici în interiorul pleoapei. Salazionul este o tumefacţie roşie, situată la nivelul pleoapei (mai frecvent a celei superioare), dar care este mai puţin dureroasă (produce mai degrabă o senzaţie de presiune sau disconfort), mai fermă (mai dură) şi care creşte mai încet decât orjeletul.

Se produce prin blocarea secreţiilor sebacee, ce generează o reacţie inflamatorie locală cronică. Apare mai ales la adulţi, din cauza unor disfuncţii hormonale. Astfel, nivelul crescut de hormoni androgeni (atât la femei, cât şi la bărbaţi) măreşte vâscozitatea secreţiei, stânjenind, astfel, drenarea acesteia. Tot din cauza aceasta, este mai frecvent la pubertate şi în timpul sarcinii. Alteori, poate proveni dintr-un hordeolum care nu s-a vindecat complet. Este mai persistent (se poate menţine săptămâni sau chiar luni) şi, uneori, creşte destul de mult, astfel încât stânjeneşte vederea.

Tratamentul
Tratamentul orjeletului şi hordeolumului începe prin aplicarea de comprese calde (nu fiebinţi, pentru a nu se produce arsuri). Se fierbe apa, se lasă să se răcească până la o temperatură adecvată, se înmoaie şi se stoarce o compresă ste­rilă, care se aplică pe locul inflamat.

 Se menţine 10 minute, procedura repetându-se de mai multe ori pe zi. În această perioadă nu se folosesc lentilele de contact, nu se machiază ochiul (este bine chiar să evitaţi o perioadă machiajul şi după vindecare, iar rimelul nu trebuie folosit timp de mai multe luni). În nici un caz nu se maltratează formaţiunea.

Dacă procesul nu dispare, medicul vă va prescrie picături sau unguente cu efect antiinflamator şi antibiotic. Dacă infecţia se extinde, se recomandă şi antibiotice pe cale generală. În cazurile în care acest tratament nu este eficient, se recurge după un interval la intervenţia chirurgicală.

Picăturile se aplică după spălarea pe mâini, fără a atinge vârful aplicatorului cu mâna şi fără a-l lipi de pleoapă sau de ochi. În cazul adultului, se trage uşor pleoapa inferioară, se picură acolo substanţa şi se ţine ochiul închis 30-60 de secunde. La copil se închid ochii, se picură în unghiul interior al ochiului (partea dinspre nas) şi apoi se deschide ochiul, pentru a permite pătrunderea substanţei.

Unguentul se întinde în strat subţire la nivelul inflamaţiei. Pentru tratarea salazionului sunt indicate, de asemenea, căldura locală şi picăturile cu efect antiinflamator, eventual corticosteroizi injectaţi în leziune. Procesul este însă prelungit, de aceea bolnavul trebuie să se înarmeze cu răbdare şi perseverenţă. În ultimă instanţă se recurge la tratamentul chirurgical.

Sfaturi la îndemâna oricui
Pentru prevenire, menţineţi o bună igienă a ochiului. Nu atingeţi pleoapele cu mâna murdară, nu folosiţi în comun farduri sau prosoape. Prosoapele trebuie schimbate des, spălate la temperaturi înalte (sau fierte), iar faţa de pernă, de asemenea, schimbată des. Produsele cosmetice trebuie să fie de calitate şi mai ales nu trebuie să fie expirate. Rimelul trebuie înlocuit după maximum şase luni. În orice caz, dacă problemele se repetă, evitaţi machierea ochilor o lungă perioadă. Nu frecaţi ochiul! Evitaţi iritanţii (poluare, praf, fum de ţigară). Dacă e necesar în aceste circumstanţe, purtaţi ochelari. Pentru curăţarea temeinică a ochilor, folosiţi o soluţie de apă în care dizolvaţi şampon pentru copii (în părţi egale) şi, apoi, cu o compresă sau cu un disc demachiant, spălaţi blând ochiul şi clătiţi cu apă călduţă. Puteţi folosi, de asemenea, un şampon specific numit blefaroşampon.

Blefarita. Dacă aceste neplăceri se repetă, s-ar putea să suferiţi de o inflamaţie cronică a pleoapei numită blefarită, care întreţine aceste fenomene. Este produsă de o disfuncţie cronică a glandelor sebacee locale, peste care se pot suprapune infecţii. Se manifestă prin înroşirea şi umflarea pleoapei, apariţia de secreţii şi cruste care înglobează genele, care capătă un aspect "unsuros", căderea acestora sau creşterea lor în poziţii anormale, ulceraţii ale pleoapei, înroşirea şi lăcrimarea ochilor, cu senzaţia de durere, arsură, mâncărime sau corp străin. Simptomele sunt persistente, intervenind şi perioade de exacerbare. Este important ca în aceste cazuri să consultaţi oftalmologul. Deşi afecţiunea nu este gravă, tratamentul este dificil de individualizat şi de lungă durată, constând în picături şi unguente cu steroizi, folosirea de lacrimi artificiale. Dar, în primul rând, tratamentul începe cu igiena perfectă a ochilor.