Cercetatorii americani au descoperit ca slabitul si ingrasatul pot cauza boli cardiovasculare. Acesta este un fenomen cu care se confrunta cele mai multe dintre femeile care tin diete stricte de slabit.
STELUTA INDREI
|
EFECTE ADVERSE. Nu vom avea o silueta de invidiat daca tinem diete severe, ci, dimpotriva, ne putem imbolnavi de ateroscleroza |
Unele femei tin cura de slabire doua, trei saptamani si pierd cateva kilograme. Dar nu peste mult timp, se trezesc cu o greutate mai mare decat inainte. Acesta este un fenomen frecvent la femeile aflate intr-o permanenta cautare a siluetei ideale, care se infometeaza incercand sa slabeasca. In general, dietele severe sunt inutile, pentru ca dupa incetarea lor luam mai multe kilograme decat am pierdut. Mai mult decat atat, un studiu realizat recent in SUA arata ca dietele reduc nivelul colesterolului "bun", cel care impiedica depozitele de grasime sa se formeze pe artere, protejandu-ne astfel contra bolilor cardiovasculare.
CONSECINTE. Daca ne infometam, organismul se adapteaza la acest regim si isi reduce consumul de energie. Cu alte cuvinte, organismul nostru invata sa functioneze intr-un ritm mai lent, economisind energia. Cand el incepe sa primeasca din nou hrana in regim normal, nu este capabil sa-si reia imediat consumul de energie, care incepe sa se stocheze, formandu-se astfel rezerve pentru "zile negre". Din aceasta cauza ne ingrasam mai mult dupa curele de slabire. Iar dupa ce am fost privati de anumite alimente avem tendinta sa mancam orice si oricand, fapt care contribuie, de asemenea, la acumularea kilogramelor.
COLESTEROL. Cu cat regimul de slabit este mai draconic, cu atat colesterolul "bun" se reduce. Aceasta este concluzia unui studiu publicat in Journal of the American College of Cardiology. Cercetatorii americani au consultat 485 de femei, dintre care 130 au trecut prin schimbari succesive de greutate (19% dintre ele au suferit oscilatii ale greutatii corporale cuprinse intre 4 si 8 kilograme, 6% - intre 9 si 22 de kilograme, iar 2% - mai mult de 22 de kilograme).
Toate femeile observate s-au prezentat la medic din cauza durerilor in piept, fiind suspecte de cardiopatie. Specialistii au remarcat ca femeile cu greutate variabila aveau nivelul colesterolului "bun" mai scazut cu 7% in raport cu celelalte. Pe de alta parte, femeile mai grase au avut cele mai importante variatii ale greutatii corporale si prezentau cel mai mic nivel al colesterolului "bun" (HDL), care joaca un rol important in protejarea inimii.
Autorii studiului ne avertizeaza ca sunt necesare si alte cercetari pentru a stabili o legatura directa intre variatiile de greutate si bolile cardiovasculare. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa tinem cont de rezultatele acestui studiu. Specialistii ne atrag atentia ca este mai bine sa ne mentinem o greutate constanta, decat sa tinem diverse cure de slabire prin care ne infometam. Numai alimentatia echilibrata si dietele blande ne ajuta sa scapam progresiv si lent de kilogramele suplimentare.
MENOPAUZA
|
Femeile sunt predispuse la boli cardiovasculare, precum ateroscleroza, mai ales dupa instalarea menopauzei. Lipsa de hormoni estrogeni care survine dupa menopauza favorizeaza aparitia bolilor de inima, pentru ca se mareste nivelul colesterolului in sange. Tratamentul hormonal substitutiv ar putea diminua acest risc, dar nu toti specialistii sunt de acord cu aceasta terapie controversata. Femeile care trec printr-o menopauza precoce prezinta mai multe riscuri cardiovasculare decat cele care au o menopauza normala sau intarziata.
|