x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Durerea de ceafă

Durerea de ceafă

de Florin Condurateanu    |    13 Feb 2008   •   00:00

PULSUL MEIDICNEI

Durerea de ceafă, altă pa­cos­te ce apasă pe viaţa omului. 

PULSUL MEIDICNEI

Durerea de ceafă, altă pa­cos­te ce apasă pe viaţa omului. Aşa cum oricare dintre noi nu scapă măcar o dată să fie vicitima unei dureri de şale, în egală măsură, nu cred că există om să nu fi oftat vreodată de chinul du­rerilor în ceafă. Dureri cervicale, aşa sunt denumite în medicină durerile din zona celor şapte vertebre din porţiunea gâtului. Aceste dureri cervicale apar în zona gâtului, se mută în ceafă şi dau ecou în umăr. Explică durerile cervicale acad. prof. dr Constantin Popa. Aparent, sarcina co­loa­nei ver­te­brale din zona gâtului este mai mică decât “misia” vertebrelor de la şale, acolo, în regiunea lombară, co­loana suportând greutatea corpului. Coloana din zona gâtului susţine doar greutatea capului. Dar în zona cervicală foarte importante sunt va­sele de sânge şi nervii. Cele şapte vertebre din zona gâtului conţin în miezul lor un vas special, artera spi­nală anterioară, ce pă­trun­de în mă­du­vă, o irigă şi hrăneşte cu sânge şi terminaţiile nervoase. Dar vertebrele în zona gâtului protejează şi cele două artere vertebrale ce irigă creierul în proporţie de 30%.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă zonă