x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Ficatul si piunezele

Ficatul si piunezele

01 Iun 2005   •   00:00

Cand copilul s-a cadorisit cu o hepatita A de la scoala sau de la gradinita sau a facut rost de o hepatita A din pricina mainilor murdare, parintii se vaita: "Aoleu, a ramas copilul nostru toata viata cu ficatul in piuneze!".

  • de FLORIN CONDURATEANU
  • PULSUL MEDICINEI


  • Profesorul Adrian Streinu Cercel, directorul general al Institutului National de Boli Infectioase "M. Bals", spune insa ca 99,9% dintre bolnavii de hepatita A se vindeca si nu raman cu nici o fragilitate a ficatului. Pentru a preintampina infectarea cu virus A este necesara buna spalare a mainilor. Si niste masuri de igiena care ar trebui invatate inca din scoala. Dreptacii, cei care utilizeaza cu predilectie mana dreapta, trebuie sa deschida robinetul la chiuveta cu mana stanga dupa ce au fost la WC si au manevrat hartia igienica cu mana dreapta, deci deschiderea robinetului la spalare sa se faca cu mana stanga pentru a nu-i infecta pe altii care vor folosi chiuveta. Cel mai bine ar fi ca omul infectat cu virus A sa fie internat in spital cu 5-7 zile inainte de aparitia simptomelor, astfel el nu ar putea raspandi virusul. Simptomele hepatitei A sunt urmatoarele: greata, disconfort abdominal, scaune decolorate, urina inchisa la culoare, de coloratia berii, stare generala rea, ingalbenirea pielii, mai ales a albului ochilor. Cel care este marcat de astfel de simptome trebuie sa mearga imediat la medic. Este foarte bine sa se faca vaccinul A. Exista si vaccin cu dubla tinta, impotriva virusului A, dar si impotriva virusului B. Se impusca astfel doi iepuri dintr-o data. In timpul hepatitei, dar si ulterior nu se impune un regim alimentar drastic. Se poate manca orice, e necesar doar ca alimentul respectiv sa fie bine tolerat de vezica biliara. Restrictiile alimentare sunt impuse de dischineziile biliare, nu de ficat. In timpul hepatitei, ficatul pierde anumite enzime, tocmai de aceea trebuie sa-i dai mancare bogata in enzime. Daca ficatul nu-si procura aceste enzime din alimentatie, el preia enzimele din rezervele muschilor, ceea ce este dezavantajos. In hepatita A, dar si ulterior, bolnavul trebuie sa evite alcoolul si fumatul!

    ×
    Subiecte în articol: viaţă sănătoasă