x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

23 Iun 2005   •   00:00
REPRODUCERE. Potrivit unui studiu publicat de cercetatorii britanici de la Universitatea Sheffield, celule reproducatoare feminine si masculine artificiale ar putea fi produse in zece ani, progres care ar revolutiona complet insasi notiunea de parinte. Astfel se pot genera celule-susa germinale sau reproducatoare, care se afla la originea spermatozoizilor si ovulelor, din celule-susa embrionare. Dupa obtinerea celulelor-susa germinale nu mai ramane decat sa fie implantate in organele genitale, un mediu unde conditiile hormonale sunt favorabile dezvoltarii lor in sperma, respectiv ovule. Procedeul necesita si folosirea clonarii terapeutice, pentru ca aceste celule-susa germinale sa poarte semnatura genetica a persoanei careia i se implanteaza acestea.

FINANTARE. Autoritatile romane intentioneaza sa schimbe sistemul american de finantare a spitalelor - care este rigid - cu cel australian, mai performant, a declarat Mircea Cinteza, ministrul Sanatatii. Acesta a precizat ca sistemul DRG (bani alocati pe caz rezolvat) este in curs de evaluare. "Ceea ce este prost in Romania este ca acest sistem este combinat cu bugetul istoric. Sistemul DRG nu este dominant, el are o pondere de mai putin de jumatate in finantarea spitalului. Noi mergem pe bugetul istoric, pentru ca multe spitale folosesc pentru incalzire centrale vechi, care consuma mult, iar altele noi, care sa cheltuiasca mai putin, nu avem", a declarat ministrul. Potrivit acestuia, eficient ar fi ca spitalele sa fie finantate uniform in functie de performanta.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă