x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

11 Iun 2005   •   00:00

Preocupari - Internetul, pus inaintea cititului

Copiii de gradinita din America invata sa navigheze pe Internet mai repede decat invata sa citeasca. Potrivit statisticilor, aproximativ 23% dintre copiii cu varste cuprinse intre 2 si 5 ani viziteaza zilnic site-urile cu povesti si programe de invatare de pe Internet. Susan Patrick, angajata la Ministerul Educatiei american, afirma ca micutii sesizeaza diferentele dintre lumea virtuala si cea reala: "Ei s-au nascut in era Internetului si, din punctul lor de vedere, acesta face parte din viata unui om obisnuit".

AVERTISMENT. Reprezentantii Ministerului Sanatatii vor sesiza organele de cercetare penala in cazul a patru firme care au furnizat materiale sanitare necorespunzatoare unitatilor medicale din tara, a declarat conf. dr. Gheorghe Iana, consilierul ministrului pe probleme de aparatura medicala. Daca se dovedeste ca materialele sanitare pot sa puna in pericol sanatatea pacientilor, masurile luate vor consta in responsabilitate penala, pecuniara si retragerea autorizatiei de functionare a firmelor respective.

BOLI DIAREICE. Un numar de 50 de suceveni au fost internati, cu diagnosticul de boala diareica acuta, conform datelor furnizate de adjunctul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Suceava, Silvia Odette Nicolae. Cea mai afectata grupa de varsta este a bebelusilor de pana la un an. DSP Suceava va avea in atentie evolutia bolii diareice acute, pentru surprinderea la timp a unor eventuale focare sau epidemii. Vor fi analizate calitatea apei potabile, modul de evacuare a deseurilor menajere, calitatea alimentelor si conditiile igienico-sanitare din unitatile alimentare, sanitare si de invatamant.

TRANSPLANT. China a devenit un adevarat centru pentru transplanturi, atragand tot mai multi cetateni straini care au nevoie de astfel de interventii. Organele transplantate sunt prelevate fie de la detinuti condamnati la moarte, fie de la persoane aflate in moarte cerebrala. Cotidianul Maariv a relatat ca zeci de israelieni pleaca in fiecare luna in China pentru a face asemenea transplanturi. Interventiile se fac pentru sume cuprinse intre 58.000 si 75.000 de euro.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă