|
TARGU-MURES. In premiera, Centrul Cardiovascular Pediatric din Targu-Mures a gazduit doua interventii chirurgicale, a anuntat directorul general al Institutului de Boli Cardiovasculare si Transplant Mures, prof. univ. dr. Radu Deac. Seful centrului, doctorul Horatiu Suciu, a operat un sugar, iar chirurgul italian Alessandro Giamberti, de la Centrul de Boli Cardiovasculare din Milano, a efectuat a doua interventie unui pacient in stare critica. "Este primul centru din tara in care a avut loc separarea chirurgiei copilului mic de cea a adultului. Centrul se adreseaza unei categorii de populatie care nu avea rezolvare in Romania, pana la ora actuala", a precizat prof. dr. Deac.
BOALA ALZHEIMER. Problemele legate de memorie sunt considerate normale in raport cu varsta. Totusi, temerile legate de deteriorarea memoriei ocupa primul loc, reiese dintr-un recent studiu. Institutul de Cercetare GfK Romania a prezentat, la solicitarea Pfizer Romania, primul studiu privind Boala Alzheimer in tara noastra cu scopul de a evidentia perceptia procesului de imbatranire si problemele legate de memorie. Conform cercetarii, 78% din medicii de familie intervievati, 67% din medicii specialisti si 70% din populatia generala sunt de acord ca oamenii au probleme de memorie pe masura ce imbatranesc si ca este normal acest gen de probleme dupa varsta de 65 de ani. Cercetarea a mai scos la iveala gradul scazut de cunoastere a Bolii Alzheimer.
Citește pe Antena3.ro