x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

24 Apr 2005   •   00:00


  • 25 aprilie 2005
  • Colaps - Bugetul INML, sub limita

    Alocatiile bugetare pentru Institutul National de Medicina Legala "Mina Minovici", pentru cele cinci institute de medicina legala regionale Iasi, Craiova, Timisoara, Cluj si Targu-Mures, precum si pentru serviciile judetene de medicina legala au fost in anul 2004 sub limita minima admisa. Potrivit raportului anual de activitate, bugetul auster a permis doar functionarea la cote minime a retelei de medicina legala. Prof. dr. Dan Dermengiu, directorul INML, a subliniat ca, din nefericire, nici bugetul pentru anul 2005 nu este mai generos, iar posibilitatea de dezvoltare tehnico-stiintifica serioasa va fi din nou amanata.

    MENINGITA. La numai trei zile de la nastere, un bebelus de la Maternitatea din Buzau a fost diagnosticat cu meningita. Medicii nu pot identifica sursa imbolnavirii si au decis ca toti pacientii din maternitate sa primeasca tratament pentru a elimina riscurile. Starea lui este grava, fiind transportat la Bucuresti.

    SINUCIDERI. Cercetatorii de la Universitatea Aarhus (Danemarca) au ajuns la concluzia ca barbatii a caror partenera s-a sinucis prezinta un risc mai mare de a sfarsi in acelasi mod. Pentru femeile al caror partener s-a sinucis, riscul e mai mic. In cazul mortii partenerei, barbatii fac fata mai greu situatiilor stresante si cer ajutorul unui psiholog mult mai rar decat femeile.

    TRANSPLANT. Persoanele care supravietuiesc datorita transplantului de organe sunt in pericol, deoarece in aceasta luna nu au putut sa-si procure medicamentele, potrivit Programului national de transplant. Astfel, multi dintre transplantati risca sa-si piarda grefa. Vicepresedinta Asociatiei Transplantatilor din Romania, Maria Nicola, atrage atentia ca pierderea unei grefe renale inseamna "reintoarcerea pacientilor la hemodializa". In acest caz, cheltuielile, in loc sa scada, vor creste de la aproximativ 25 milioane de lei/pacient transplantat, fata de 36 milioane de lei/pacient dializat/luna. Avertismentul a fost facut cu ocazia implinirii a 25 de ani de la primul transplant efectuat in tara noastra de prof. dr. Eugen Proca, la Institutul Clinic Fundeni.

    ×
    Subiecte în articol: viaţă sănătoasă