Albania este singura ţară care a trimis probe de laborator la Institutul Cantacuzino pentru depistarea infecţiei cu noul virus gripal, au declarat, pentru NewsIn, oficialii Minsierului Sănătăţii (MS). Acreditarea OMS prevede posibilitatea de a confirma cazurile de gripă porcină pentru nouă ţări europene: Albania, Moldova, Croaţia, Belarus, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Macedonia, Serbia şi Bulgaria.
"Doar pentru Albania s-au efectuat teste de laborator la Institutul Cantacuzino şi toate au ieşit negative. Celelalte ţări, probabil, au trimis probele către laboratoarele din Londra", au declarat oficialii MS. Dintre cele nouă ţări, doar în Bulgaria au fost confirmate două cazuri de gripă porcină, însă probele de laborator nu au fost trimise la Institutul Cantacuzino.
Citește pe Antena3.ro