Mâna cea deşteaptă

Cei mai mulţi oameni ştiu că omul a devenit fiinţă superioară şi, implicit, stăpânul lumii pământeşti în clipa în care s-a ridicat din patru labe şi a adoptat poziţia bipedă, adică înălţat doar pe două picioare.

În clipa aceea, ştiu oamenii că astfel au început să se dezvolte şi calităţile creierului, şi comenzile de la "primul-ministru" al organismului, adică tot creierul a pornit să sune altfel. Neglijează oamenii obişnuiţi însă şi un alt teribil argument al superiorităţii omului faţă de restul vieţuitoarelor, şi anume conformaţia mâinii, mai precis poziţia degetului mare în opoziţie cu restul degetelor.

MEDICINA ŞI POPORUL
Pentru început, trebuie să facem distincţie între ce numeşte mână ortopedia şi ce înţelege prin mână poporul.
Ortopedia denumeşte clar mână doar degetele, palma până la încheietura pumnului. Medicina numeşte antebraţ porţiunea până la cot şi braţ partea de sus a membrului superior până la umăr. Ei bine, populaţia face ghiveci din denumirile date de medicină membrului superior. Şi pentru omul obişnuit, mâna este şi braţul, şi antebraţul, şi pumnul, şi degetele. Iată cât de fascinantă este arhitectura mâinii.

Există în mână două arcuri: un arc întins de la degete până la încheietura pumnului, deci un arc longitudinal, şi al doilea arc transversal, de la latura din dreapta la cea din stânga în palmă. Aceste două arcuri osoase permit să acoperim cu mâna, să îmbrăcăm cu mâna noastră făcută căuş obiecte, să mângâiem capul bebeluşului încă sugar etc. O altă mişcare de mare rafinament a mâinii este capacitatea sa de a îndoi degetele, ajungând cu ele în mijlocul palmei, cu alte cuvinte, când toate sunt strânse în mijlocul palmei alcătuind pumnul. Această fineţe de mişcare a mâinii trebuie apărată cu orice preţ, să putem apuca o foaie cu degetele sau un fir de aţă.

O scădere a mobilităţii degetelor este o situaţie foarte rea, când nu mai poţi aduna degetele în palmă, nu mai poţi nici să apuci lucrurile, mai ales pe cele subţiri şi fine. Mobilitatea mâinii se alcătuieşte din mobilitatea tendoanelor care acţionează cu oasele, care mobilizează de fapt oasele mâinii.

CU ŞI FĂRĂ REZERVE DE PIELE
Un unghi interesant este acela că pielea care acoperă mâna nu este prevăzută cu rezerve, nu există un surplus de piele pe mână care să-ţi permită să acţionezi în cazul unor accidente. Şi cum pielea de pe mână este exact atât cât trebuie, chirurgul nu poate muta o fâşie de piele dintr-o parte în alta, de exemplu cum procedează cu coapsa piciorului, unde există piele de rezervă şi din surplusul de piele poate face petice. La mână, orice reparare de chirurg presupune un transplant de piele de pe alte porţiuni ale corpului.




Cele mai sensibile terminaţii nervoase din corpul omenesc se află pe vârfurile degetelor. Tocmai de aceea, când o gospodină, din neatenţie, se taie la buricul degetelor, aparent accidentul e minor, dar poate avea consecinţe dramatice, fiindcă dacă s-au secţionat terminaţiile nervoase din vârful degetelor, femeia nu mai simte cu degetul. Nu mai poate pipăi, nu mai poate sesiza profilurile lucrurilor, nu mai poate constata dacă lucrul e moale sau tare, dacă e mai cald sau mai rece. Tocmai de aceea, când chirurgul acţionează asupra degetelor, trebuie să o facă cu mare artă, şi chirurgia plastică devine o ramură medicală de mare fineţe şi subtilitate.

FRACTURI ŞI INFECŢII
Accidentele la mână sunt de două feluri: fracturi, care presupun ruperea oaselor mâinii, şi a doua categorie, infecţiile la mână. Când se fracturează ceva la mână, cel mai adesea ruperea se întâmplă la oasele metacarpiene, care sunt oasele ce se întind de la rădăcina degetelor până la încheietura pumnului. Oasele metacarpiene sunt în număr de 5 şi se poate spune că sunt oasele din podul palmei.

Aceste oase se rup destul de uşor. Orice reparare a acestor oase trebuie să se execute de ortoped în aşa fel, încât imobilizarea după accident să fie scurtă. Imobilizarea în gips, în atele etc., la mână, nu trebuie să depăşească trei săptămâni, căci apare înţepenirea, ortopedul trebuie să reconstituie prin operaţie axul normal între oasele degetelor şi oasele palmei. Aceste oase rupte trebuie să fie aduse în vechea poziţie de normalitate, adică atunci când omul răsfiră degetele, axele acestor degete să se adune în mijlocul palmei.

După această intervenţie de reconstituire a arhitecturii mâinii, medicul ortoped trebuie să verifice ca nu cumva să se încalece oasele.
Medicul ortoped trebuie să aleagă, în cazul unui accident la mână, dacă face operaţie sau dacă face rearanjarea oaselor cu anestezie, dar fără tăietura bisturiului. De asemenea, mai trebuie să pună un diagnostic limpede: dacă este vorba despre o fractură stabilă sau despre o fractură instabilă.

PORUNCĂ
Există în mână tendoane flexoare şi tendoane extensoare, care permit degetelor să fie ca nişte cârlige. Acestea sunt tendoane de forţă cu care cari greutăţi şi faci orice lucrare ce presupune forţă. Celelalte tendoane ale mâinii sunt reprezentate de muşchii aflaţi printre oasele palmei. Aceste tendoane-muşchi sunt folositoare în mişcările de fineţe, de exemplu, în scris. Există o poruncă în ortopedia de mare performanţă: tuturor acestor muşchi-tendoane trebuie să le păstrezi mobilitatea după un accident, după o fractură.