x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Nutriţie - Stomacul leneş

Nutriţie - Stomacul leneş

de Florin Condurateanu    |    14 Sep 2008   •   00:00

Respira adînc
Armate întregi de oameni se pricep la medicină. Cîtă frunză şi cîtă iarbă sînt cei dispuşi  să dea un sfat privind sănătatea omului.



Respira adînc
Armate întregi de oameni se pricep la medicină. Cîtă frunză şi cîtă iarbă sînt cei dispuşi  să dea un sfat privind sănătatea omului. Mai ales în privinţa mîncării din farfurie curg torente de îndemnuri la diferite cure de slăbire, la ce trebuie să mănînce omul şi ce nu trebuie să mănînce. Cele mai multe cure de slăbire se dovedesc însă a fi capcane, fiindcă te îngraşi după cură mai tare ca înainte, te anemiezi, se dezechilibrează procesele din organism. De exemplu, un aspect care nu trebuie neglijat este următorul. Cînd alegi alimentele pe care să le mănînci, trebuie să te orientezi cu precădere la alimente care să nu rămînă mult în stomac. Există o serie de produse care întîrzie în stomac şi golirea lentă a stomacului are consecinţe neplăcute. Să nu uităm că, atunci cînd stomacul nu se goleşte în două-trei ore, ci în şase-şapte, omul are acel disconfort "mă simt plin", "mă simt ghiftuit". De aici se deschide drumul spre atît de chinuitorul reflux gastroesofagian, cînd nu mai funcţionează bine supapa ce împiedică reîntoarcerea conţinutului stomacului în esofag. Aşa că din stomac greu descărcat pornesc spre contrasens, ajungînd pînă în gură, sucuri gastrice acide şi resturi de alimente. Refluxul gastroesofagian face nopţi albe. Pentru mulţi oameni, pîrjolindu-le cu arsuri, esofagul şi laringele creînd insomnii "pigmentate" cu rîgîieli. Împotriva refluxului gastroesofagian trebuie luptat prin planificarea mesei de seară cu cîteva ore înainte de culcare. Cina trebuie să fie uşoară şi, după ce s-a sculat de la masă seara, omul să facă o mică plimbare.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă