Periuţa de dinţi

Astăzi, când folosim o periuţă de dinţi care încorporează tehnologie de ultimă generaţie (electronice, senzori de apăsare, martori de uzură, vibraţie circulară etc.) ar trebui să ne gândim inclusiv la istoria acesteia, la cum a evolut în timp "banala" periuţă de dinţi, cum ar fi fost lumea fără ea!

Faptul că periuţa de dinţi a fost inventată atât de târziu nu i-a împiedicat pe oameni să aibă grijă de igiena lor orală, chiar dacă uneori era mult mai precară decât cea din zilele noastre. Periajul dinţilor a devenit un obicei destul de târziu.

Astfel, în Statele Unite a fost înregistrată o creştere substanţială a utilizării periajului după al doilea război mondial. Azi, periuţele de dinţi sunt comercializate într-o gamă largă de culori şi dimensiuni. O alegere bună pentru o periuţă de dinţi o reprezintă cea cu un cap mic, care îţi permite să speli toate zonele gurii. Periuţa trebuie să fie uşor de ţinut în mână, să nu alunece. Nu uita că, în mod obişnuit, periuţa de dinţi trebuie schimbată o dată la trei-patru luni.

TIPOLOGIA ŞI ALEGEREA CORECTĂ
Alegerea periuţei ideale reprezintă uneori o adevărată provocare, având în vedere că oferta actuală este extrem de variată. Periile trebuie alese în primul rând după caracteristicile filamentelor din care sunt confecţionate:
n) natura, provenienţa;
n) număr, lungime, diametru, aranjament;
n) cosistenţă, densitate, flexibilitate.

După consistenţa perilor din care sunt confecţionate există trei tipuri:
n) de duritate medie, cele mai folosite - pe ambalaj scrie medium, normal sau regular;
n) de duritate mare - hard, recomandate fumătorilor şi persoanelor care beau cafea, dar trebuie menţionat că favorizează retracţia gingivală şi producerea unor leziuni dentare de periaj, localizate frecvent aproape de coletul dinţilor cu lipsă de substanţă dură (smalţ, ciment) şi însoţită de hipersensibilitate, mai ales dacă persoana respectivă realizează un periaj mai energic şi nu şi-a însuşit o tehnică corectă de periaj.
De aceea, recomandăm prudenţă în alegerea periilor dure şi mai de grabă folosirea unor perii de duritate mai mică, a căror eficienţă este similară dacă stăpânim o tehnică corectă şi periajul este chiar mai puţin energic, dar ceva mai prelungit ca timp, reuşind în acest fel să obţinem rezultate deosebite;

n) de duritate mică - soft, pentru persoane ai căror dinţi au o mobilitate crescută, cum sunt cele care au afectare parodontală, sunt mai puţin traumatizante, de aceea sunt indicate pentru periajul şantului gingival şi al zonelor interdentare, precum şi persoanelor care prezintă hipersensibilitate. Periile moi nu pot însă îndepărta depozitele grele de placă gingivo-dentară depuse de mai mult timp.

Din multitudinea de perii recomandăm:
n) perii cu filamente din plastic, moi, cu vârful rotunjit (medium sau soft);
n) perii din păr natural, cu patru rânduri de tufe;
n) perii pentru ortodonţie cu trei rânduri de tufe, iar rândul din mijloc este mai scurt;
n) perii moi din plastic, cu două rânduri de tufe, pentru periajul şantului gingival;
n) perii cu o singură tufă pentru periajul ambrazurilor şi în incongruenţa dento-alveolară cu înghesuire;
n) peria cu mâner de plastic, ce se poate îndoi şi rămâne în poziţia dorită pentru zonele greu accesibile.

Mânerul periuţei de dinţi trebuie să permită menţinerea, să nu alunece în timpul folosirii, o curbură a mânerului ajută în adaptarea periuţei în zonele distale unde se ajunge dificil.

Capul periuţei de dinţi trebuie să fie suficient de mic, pentru a uşura pătrunderea corectă în toate zonele arcadelor dentare, dar destul de lung, pentru a acoperi mai mulţi dinţi de o dată.

Reuşita şi eficienţa profilaxiei odonto-parodontale depind în mare măsură de alegerea corectă a periuţei de dinţi. Eficienţa periajului dentar depinde de caracteristicile periuţei şi de felul cum este confecţionată, astfel încât să fie uşor de utilizat şi potrivită fiecăruia.

 

Alegerea periuţei dentare depinde de:
n) existenţa şi gradul inflamaţiei gingivale;
n) tipul gingiei: fină, fragilă, fibroasă, rezistentă;
n) prezenţa şi gradul retracţiilor parodontale;
n) sensibilitatea dentară;
n) nivelul joncţiunii smalţ-ciment;
n) aspectul spaţiilor interdentare;
n) malpoziţiile dentare, existenţa restaurărilor conjuncte sau a obturaţiilor coronare; incidenţa cariei şi a parodontopatiilor.

 

Pentru cei mici
Periuţa de dinţi joacă un rol important în igiena orală. Pe piaţă există diferite tipuri de periuţe realizate în funcţie de necesităţi. Sunt periuţe de dinţi special concepute pentru cei mici. Trebuie aleasă o periuţă de dinţi corespunzătoare vârstei lui.

Aceste periuţe destinate special celor mici sunt concepute pe stadii de dezvoltare, ţinând cont de abilităţile fizice şi psihice ala acestora, şi urmăresc încurajarea formării unor deprinderi sănătoase cu privire la menţinerea igienei şi a stării de sănătate încă de la cele mai fragede vârste. De altfel, periile de dinţi pentru bebeluşi şi copiii mici sunt nu numai ergonomice, ci şi frumos colorate, pentru a fi mai atractive.

Sunt periuţe atât manuale, dar şi electrice. Nu există dovezi momentan conform cărora una este mai bună decât cealaltă în îndepărtarea resturilor alimentare şi în curăţarea eficientă. Folosirea corectă realizează probabil în egală măsură o îndepărtare eficientă a plăcii microbiene şi a detritusurilor organice, la periajul electric timpul
necesar periajului fiind însă mai scurt (1-2 minute, faţă de 3-5 minute la periajul manual). O diferenţă notabilă este aceea că periuţa electrică este mai scumpă decât cea manuală.

De ce să folosesc periuţa de dinţi electrică?
n) poate acoperi suprafeţe dentare mai mari decât periuţele clasice în timp mai scurt;
n) nu necesită îndemânare deosebită;
n) îndepărtează mai multă placă bacteriană decât o periuţă clasică în timp mai scurt;
n) este eficientă împotriva bolilor parodontale;
n) reduce petele dentare;
n) îmbunătăţeşte sănătatea gingivală;
n) suprafaţa limbii, care are bacterii dăunătoare dinţilor, poate fi curăţată cu o periuţă electrică;
n) este recomandată persoanelor cu aparat ortodontic, în vârstă sau cu handicap;
n) reduce inflamaţiie gingivale;
n) sunt de diferite tipuri, forme şi culori, adaptate fiecărui membru al familiei;
n) motivează o persoană să-şi cureţe dinţii într-un mod mai eficient decât cea manuală;
n) o periuţă de dinţi electrică poate funcţiona între 7.000 şi 30.000 de rotaţii pe minut;
n) există periuţe electrice ce produc unde sonice care contribuie la acţionarea eficientă în îndepărtarea plăcii dentare, asigurând un periaj dentar perfect;
n) sunt mai uşor de utilizat şi se recomandă atât copiilor, cât şi adulţilor.

 

De ce să folosesc periuţa de dinţi manuală?
n) nu implică costuri ridicate în momentul schimbarii ei la fiecare două-trei luni;
n) ai controlul presiunii asupra gingiilor;
n) este utilă şi comodă în călătorii (în aeroport, în excursiile cu cortul etc.);
n) are durată de viaţă mai lungă decât periuţa de dinţi electrică.

Care periuţă de dinţi este mai bună?
În ceea ce priveşte eficienţa uneia sau alteia, părerile sunt împărţite. Diverse studii din domeniu au demonstrat că periuţele electrice sunt superioare celor convenţionale şi viceversa.

În cele din urmă, arbitrul suntem noi, decizia legată de eficienţă şi utilitatea unei periuţe de dinţi sau alteia ne aparţine.
Ceea ce e bine de ştiut este că nici periuţa de dinţi clasică şi nici cea electrică nu afectează plombele, smalţul sau coroanele dentare.

BEŢIGAŞE
Periuţa de dinţi îşi are originea în beţigaşele pe care le mestecau babilonienii cu 3.500 de ani î.Hr. Grecii antici şi romanii încercau să îşi cureţe cavitatea bucală mestecând un fel de beţigaşe. Acestea erau confecţionate din lemnul unor arbori cu esenţe aromatice, recunoscuţi pentru calitatea lor de a curăţa şi împrospăta cavitatea bucală, având dimensiunile unui creion din zilele noastre. Utilizarea acestor betigaşe este confirmată de manuscrise datând din secolul al XVI-lea î.Hr.

CHINA. ANGLIA. SUA
Periuţa de dinţi a fost inventată de chinezi în secolul al XV-lea. Era confecţionată din păr de mistreţ siberian, fixat pe un mâner din os sau din bambus. Totuşi, părul de mistreţ era cam aspru, astfel încât cei care se spălau pe dinţi pe vremea aceea preferau părul de cal, mai scurt decât cel de mistreţ. Prima periuţă produsă la scara largă a fost realizată de William Addis din Clerkenwald, Anglia.

Succesorii săi vor confecţiona cele mai bune periuţe englezeşti, cu mânere din os şi un fir metalic subţire, cu fire de păr natural, de porc, de la animale crescute în zone cu climă rece, precum Siberia sau China. Primul american care a brevetat o periuţă de dinţi a fost H.N. Wadsworth, în 1857. Companiile americane au început să producă periuţe de dinţi începând din 1885.

MATERIALE SINTETICE
Prezintă omogenitatea materialului, rezistenţă mecanică, nu reţin apa şi tartrul, gamă variată din punct de vedere al consistenţei şi al flexibilităţii.

CU PERI NATURALI
Pot fi de porc sau de cămilă, dar sunt apreciate deoarece se adaptează foarte bine pe suprafeţele dentare şi gingivale, fără să producă traumatisme. Ele sunt eficiente, dar, din păcate, se degradează în timp mai scurt.

NAILONUL
Schimbarea decisivă apare în secolul al XX-lea, când s-a inventat nailonul. În 1937, în laboratoarele Du Pont din Nemours, SUA, Wallace H. Carothers a inventat nailonul. În 1938, noul material a devenit simbolul modernităţii şi al prosperităţii, o dată cu comercializarea ciorapilor de damă din nailon, precum şi cu invenţia miraculoasă a doctorului West: periuţa de dinţi cu peri din nailon.

ELECTRICĂ
Prima periuţă de dinţi electrică a fost realizată în 1939, în Elveţia, dar a început să fie comercializată abia în 1960, în SUA, de Squibb; periuţa se numea Broxodent. General Electric a lansat periuţa fără fir, cu acumulatori, în 1961. Interplak a fost prima periuţă electrică de dinţi cu mişcare rotativă destinată uzului la domiciliu, lansată în 1987.