Placenta legătura primordială între mamă şi făt

Placenta, organ musculos şi spongios care se formează pe peretele intern al uterului imediat după concepţie şi din care porneşte cordonul ombilical, este vitală pentru supravieţuirea embrionului şi apoi a fătului.

Deşi este un organ tranzitoriu, fiindcă se elimină în mod natural la naştere, placenta este o structură complexă fără de care nu ar fi posibil schimbul de nutrienţi şi de oxigen între mamă şi viitorul bebeluş. Se înţelege de ce orice problemă care apare în dezvoltarea ei afectează direct sănătatea fătului şi, în unele cazuri, pune în pericol chiar viaţa gravidei.

PLACENTA PRAEVIA
"În mod normal, placenta se dezvoltă în partea superioară a uterului, diametral opus faţă de orificiul colului uterin. Se poate întâmpla însă ca, o dată cu creşterea sarcinii şi implicit a uterului, ea să se formeze la baza uterului şi să acopere parţial sau în totalitate colul uterin.

Există mai multe variante anatomice ale placentei praevia: centrală, marginală şi laterală. Când ea este localizată în apropierea orificiului uterin, avem de-a face cu placenta previa marginală (varianta cea mai uşoară, este posibil ca ea să-şi corecteze poziţia o dată cu creşterea în volum a uterului), când ajunge în apropierea colului - laterală, iar când îl blochează total orificiul intern, vorbim de placenta praevia centrală", explică doctorul Alexandru Filipescu, medic primar obstetrică - ginecologie în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Elias.

Placenta previa centrală este cea mai periculoasă formă, fiindcă produce sângerări abundente, cu cheaguri, cu risc de dezlipire a placentei, de naştere prematură şi chiar deces fetal. Simptomele pot apărea oricând în sarcină, dar cu precădere spre finalul acesteia. Sângerarea abudentă apare brusc, dar nu este însoţită de dureri sau contracţii uterine.

"Aceasta este o urgenţă obstetricală majoră. Gravida trebuie să meargă urgent la medic, unde se încearcă oprirea sângerării, relaxarea uterului, reechilibrarea hemodinamică şi electrolitică", precizează specialistul. Aproximativ 75%-80% dintre gravidele cu placenta praevia necesită cezariană.

PLACENTA ACCRETA
Placenta accreta, increta şi percreta sunt variante anatomice patologice ale placentei care se ataşează prea adânc în peretele uterin. Cel mai frecvent întâlnită, dar şi cea mai puţin gravă este placenta accreta, urmată de increta şi percreta. În toate aceste cazuri, fătul se dezvoltă fără probleme în cele nouă luni de sarcină, complicaţiile făcându-şi apariţia abia la naştere, când placenta nu se dezlipeşte şi nu se elimină natural, aşa cum ar trebui.




"Se încearcă dezlipirea placentei şi oprirea sângerării, dar nu întotdeauna se reuşeşte. În asemenea situaţii se intervine chirurgical, iar în cel mai rău caz se poate recurge la histerectomie (îndepărtarea chirurgicală a uterului) pentru oprirea sângerării. Mai rar, placenta poate pătrunde atât de adânc în peretele uterin, încât îl depăşeşte şi atinge vezica (placenta percreta), caz de altfel foarte complicat", potrivit medicului Alexandru Filipescu.

Dacă placenta accreta, increta sau percreta este depistată ecografic, deşi pentru aceasta este nevoie de un medic cu experienţă şi de un ecograf performant, gravida are indicaţie de cezariană. O altă afecţiune gravă a placentei este dezlipirea de placentă (placenta abruptio), care aşa cum îi spune şi numele, reprezintă separarea prematură a placentei de peretele uterin.

Ea se produce de obicei spre sfârşitul trimestrului al doilea şi începutul celui de-al treilea. Spre deosebire de placenta accreta, dezlipirea de placentă are simptome zgomotoase: contracţii foarte puternice, fără perioade de relaxare (spre deosebire de contracţiile normale), dureri intense şi sângerări fie discontinue şi cu sânge negricios, fie abundente, cu sânge roşu, cu cheaguri.

"Cu cât este mai mare suprafaţa de pe care s-a dezlipit, cu atât mai abundentă va fi şi sângerarea şi simptomatologia. Intervenţia obstetricală rapidă salvează sarcina", atrage atenţia doctorul Filipescu.

CAUZE
Dezlipirea de placentă are drept cauză traumatismele directe asupra uterului (diverse accidente). Un factor favorizant sunt şi hipertensiunea arterială, sarcina multiplă sau o sarcină anterioară cu dezlipire de placentă. Placenta previa este asociată cu existenţa unor cicatrice (cele de la cezariană) sau a unor anomalii uterine, dar şi cu vârsta înaintată a mamei sau cu sarcina multiplă. Placenta accreta poate fi consecinţa avorturilor prin chiuretaj şi a altor intervenţii asupra uterului, dar şi a vârstei înaintate a mamei.

ANOMALIE
Trofoblastul, stratul extern al oului implantat în mucoasa uterină şi care se află la originea placentei, poate prolifera exagerat după fecundaţie, ca urmare a unei anomalii cromozomiale. Această proliferare, asemănătoare celei tumorale, poartă numele de molă hidraformă, iar sarcina, care nu poate fi dusă la termen, se numeşte molară.

Mola hidatiformă se manifestă prin vărsături, hemoragii şi necesită efectuarea unui chiuretaj, urmat de chimioterapie. Chiar dacă mola a fost îndepărtată, există riscul unei recidive, de aceea femeia trebuie să meargă periodic la controale pentru măsurarea beta-HCG.