x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Să nu înfulecăm

Să nu înfulecăm

de Florin Condurateanu    |    20 Dec 2008   •   00:00

Multe bucate de pe masa de Sărbători ne fac cu ochiul, dar dacă ne repezim ca lupii şi le înfulecăm fără pic de cumpătare până putem omorî puricii pe burtă, de plină ce este, riscăm să dăm fuga la camerele de gardă ale spitalelor.



"Să mâncăm din toate câte puţin, să facem pauze între feluri, să ne mai şi mişcăm, să dansăm, nu să rămânem ţintuiţi la masă." Acestea sunt câteva sfaturi pe care le dă medic primar Mihaela Ionescu, doctor la Institutul de Nutriţie, Diabet şi Boli Metabolice "N. Paulescu". Iată şi alte poveţe oferite de acest important medic de nutriţie. Se mănâncă multă carne de porc cu ocazia Sărbătorilor, aşa e tradiţia, în special pe grătar, dar şi în sarmale, cârnaţi etc. E bine ca în tocătura pentru sarmale să se amestece carnea de porc cu cea de vită şi de pasăre. În piftie să nu se pună bucăţile cele mai grase din carne. Una din delicatese este şoriciul. Dar să nu mâncăm mult şorici şi, de preferinţă, să fie fiert nu crud. Cârnaţii să nu fie foarte graşi, să nu punem multe cartilaje în tocătură şi nici să n-o condimentăm prea mult. Toate mâncărurile se pot însoţi cu vin roşu, dar nu mai mult de un pahar. Să nu înfulecăm multe felii de tort, făcut de regulă cu creme grase, să ne limităm la o felie subţire de tort. Cel mai grav accident în urma exceselor culinare de Sărbători este pancreatita acută, pe bună dreptate numită marea dramă digestivă de către medici. În pancreatita acută se blochează scurgerea bilei, dar şi a secreţiilor pancreatice, care nu mai ajung în duoden. Enzimele fabricate de pancreas sunt enzime puternice, făcute să digere mâncarea. Când ele nu mai ajung în duoden să digere mâncarea trec în sânge şi digeră distrugând tot ce întâlnesc: plămânii, învelişul inimii, ba chiar şi pancreasul care le-a produs. Pică rău în general grăsimile, dar să nu uităm că slănina este mai periculoasă decât maioneza. După cum mai periculoase sunt pietrele mici din vezica biliară decât cele mari, căci ele încap pe canalul de scurgere (coledoc) şi barează evacuarea bilei.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă