x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Să nu ne opărim gâtul

Să nu ne opărim gâtul

de Florin Condurateanu    |    10 Ian 2009   •   00:00

Când se încăpăţânează a ger, îi auzi pe cei zgribuliţi spunând: “Abia aştept să dau pe gât un ceai fierbinte, fierbinte!”. O fi bine, o fi rău să opărim gâtul cu un lichid dat în clocot?

Sau, când se topeşte şi asfaltul din pricina soarelui care face, vara, să ţâşnească sudoarea din piele, auzi opusul vorbelor de mai sus. Se adăpostesc sub umbra vreunui copac oamenii şi sorb dintr-o bere rece de s-a aburit sticla sau hăpăie pe nerăsuflate ditamai îngheţata cu moţ. O fi bine, o fi rău să pui gâtul în contact cu un lichid rece ca gheaţa?

Răspunde la aceste întrebări prof. dr Dorin Sarafoleanu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, preşedintele Societăţii Internaţionale ORL a Ţărilor de Limbă Latină. Spune prof. Dorin Sarafoleanu că se potriveşte perfect vorba din basme. Să mâncăm precum la Sfânta Vineri mâncarea: nici prea tare, nici prea moale. Şi, lărgind povaţa, să înghiţim alimente sau băuturi nici prea fierbinţi, nici prea reci. Ce rost are să-ţi opăreşti gâtul cu un ceai fierbinte de să-ţi răneşti limba şi obrajii, când cel mai confortabil pentru organism este să bei ceaiul la temperatura corpului, 37-38 de grade. Unele doamne, ca să nu se îngraşe, beau după fiecare masă un ceai fierbinte. E drept că un ceai cald favorizează tranzitul intestinal, dar lichidul nu trebuie să fie prea fierbinte, căci răneşte ţesuturile din gură şi din laringe. În plus, la temperatura asta mare, musculatura de pe acest traseu se contractă pentru a se apăra şi creează neplăceri. Şi ca să audă urechile care au ceva de auzit, un sfat care protejează întreg organismul, dar şi zona gâtului, este povaţa: după o zi, în care meniul a fost prea încărcat cu exces de carne, grăsimi, dulciuri, alcool, a doua zi e bine ca respectivul om să mănânce legume, fructe şi să bea multe lichide uşoare. Şi iată un alt sfat primit de la prof. Dorin Sarafoleanu: părinţii să nu îndoape copilul cu medicamente care se zice că întăresc imunitatea. Aceste medicamente se dau copilului doar la recomandarea medicului. În general este bine ca aceste doctorii să fie înlocuite cu o alimentaţie naturală.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă