x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Se sufla si-n iaurt

Se sufla si-n iaurt

24 Mai 2005   •   00:00

Hipertensiunea, ucigasul tacut. Boala vicleana, hipertensiunea macina pe ascuns fara sa produca dureri sau alte simptome clare.


  • de FLORIN CONDURATEANU
  • PULSUL MEDICINEI
  • Hipertensiunea provoaca accidente vasculare cerebrale, care conduc fie la moarte, fie la invaliditati, culminand cu paralizia. Medicina a schimbat unele date ale problemei in aceasta privinta si a devenit mai severa in stabilirea pragului de tensiune peste care se declara boala hipertensiva. Lamureste aceste aspecte doctor Vasile Greiere, medic primar cardiolog la Centrul de boli cardiovasculare al armatei, condus de un important specialist, generalul profesor Tintoiu. Azi, plafonul normalitatii este urmatorul: maxima 14 cu minima 9.

    Specialistii sufla si-n iaurt, fiindca hipertensiunea este un inamic redutabil. Este bine ca omul sa aiba o tensiune de 12-13 maxima si minima de 8-8,5. Si pentru ca prudenta sa fie treaza, tensiunea 13-14 cu minima 8,5-9 este deja considerata tensiune normal inalta, ceea ce presupune un control atent si moderatie in regimul de viata si in dieta. Americanii numesc prehipertensiune aceasta tensiune tinzand spre plafonul maxim de normalitate. Cei declarati hipertensivi prin depasirea plafonului de normalitate de 14 cu 9 se incadreaza in trei grupe. Cei cu tensiune 14-16 si cu minima 9-10 sunt catalogati cu hipertensiune usoara. Cei depistati cu maxima 16-18 si minima 10-11 sunt incadrati in clasa hipertensiune moderata, iar cei cu maxima peste 18 si minima peste 11 - in clasa hipertensiune severa. La nivelurile usoare si moderate de hipertensiune se incearca mai intai o terapie fara medicamente, se impune schimbarea regimului de viata si o alimentatie rationala. Daca hipertensiunea nu cedeaza, se trece la medicamente, cu care bolnavul hipertensiv s-a logodit pentru tot restul vietii. In cazul unor boli asociate, pacientii cu diabet, afectiuni ale rinichilor, cu infarct trebuie sa aiba tensiunea sub pragul de 14 cu 9, tensiunea lor este indicat sa fie mai scazuta, 12 cu 8.

    ×
    Subiecte în articol: viaţă sănătoasă