x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei SOS - Alimentele conţin de trei ori mai multă sare decat in urmă cu 100 de ani

SOS - Alimentele conţin de trei ori mai multă sare decat in urmă cu 100 de ani

de Magda Marincovici    |    25 Apr 2007   •   00:00
SOS - Alimentele conţin de trei ori mai multă sare decat in urmă cu 100 de ani

Reducerea cantităţii de sare din alimentaţie ar putea scădea cu 25% riscul de accident cardio-vascular: atac, infarct... Este principalul mesaj al unui studiu publicat la finele săptămanii trecute in revista British Medical Journal.

Unde-i multă sare este şi hipertensiune

Reducerea cantităţii de sare din alimentaţie ar putea scădea cu 25% riscul de accident cardio-vascular: atac, infarct... Este principalul mesaj al unui studiu publicat la finele săptămanii trecute in revista British Medical Journal.

Peste 3.000 de adulţi intre 30 şi 54 de ani, predispuşi la hipertensiune - tensiunea aproximativ normală cu valori de 14/9, dar supraponderali - au fost selectaţi in anii '90. Jumătate dintre aceştia au fost rugaţi să renunţe cu aproximativ 25%-35% la aportul de sare pentru o perioadă intre 18 luni şi patru ani.

In paralel, jumătatea cealaltă dintre subiecţii selectaţi a continuat să aibă alimentaţia obişnuită. In cazul pacienţilor care de-a lungul studiului au redus cantitatea de sare din alimentaţie, riscul afecţiunilor cardiovasculare in următorii 10-15 ani a scăzut cu aproximativ 25%-35%, iar riscul de deces a scăzut cu 20%. Studiul a fost efectuat intre 2000 şi 2005.

Şi pană acum se ştia că reducerea aportului de sare contribuie la scăderea tensiunii arteriale şi la prevenirea hipertensiunii. In plus, pe baza datelor oferite de acest studiu, Nancy Cook de la Harvard Medical School din Boston şi colegii lui au concluzionat că reducerea aportului de sare ar putea să diminueze pe termen lung riscul de boală cardiovasculară. "Rezultatele studiului nostru vin să intărească recomandările privitoare la necesitatea de a scădea cantitatea de sare ca modalitate de prevenire a bolilor cardiovasculare la nivelul populaţiei generale."

APORT. In mod natural, alimentaţia ne furnizează in medie aproximativ 8 grame de clorură de sodiu zilnic. In urmă cu 100 de ani, alimentaţia conţinea, in mod natural, de trei ori mai puţină sare. La ora actuală, necesarul zilnic de sare nu ar trebui să depăşească 1-2 grame de sare. Excesul de sodiu provoacă tulburări cardiace, anumite forme de cancer gastro-intestinal şi in special hipertensiune. Sodiul intervine in activitatea unor hormoni ai sistemului nervos simpatic, respectiv noradrenalina şi adrenalina. Or, au fost idenficaţi receptori ai sodiului in apropierea receptorilor adrenalinei şi noradrenalinei, ceea ce a condus la ideea că sodiul ar putea antrena unele reacţii. Dacă rolul acestor hormoni este de a scădea tensiunea arterială, in prezenţa sodiului activitatea lor este perturbată, materializată sub forma creşterii tensiunii arteriale.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă sare