x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Terapii personalizate

Terapii personalizate

de Magda Marincovici    |    08 Feb 2010   •   00:00
Terapii personalizate
Sursa foto: /iStock

Din cele 12 milioane de noi cazuri de cancer diagnosticate anual în lume, între 30% şi 40% ar putea fi evitate, susţin specialiştii. Cu o condiţie: adoptarea unui stil de viaţă echilibrat, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).



Potrivit OMS, la ora actuală, tumorile maligne sunt prima cauză de deces în lume. Cancerele ucid anual aproximativ 7,5 milioane de persoane, dintre care 70% în ţările sărace. Într-un top al numărului de decese provocate de cancere, pe primul loc, la mare depărtare de celelalte neoplasme, se plasează cancerul pulmonar, cu 1,3 milioane de victime. Acesta este urmat de cancerul stomacului (803.000 decese), cel colorectal (639.000), hepatic (610.000) şi mamar (519.000).

Vestea bună ar fi că patru cancere din zece ar putea fi evitate prin respectarea unor măsuri de prevenţie: renunţarea la fumat şi evitarea tabagismului pasiv, limitarea consumului de alcool, alimentaţie echilibrată, menţinerea greutăţii corporale normale, combaterea sedentarismului, limitarea expunerii la soare, inclusiv la ultravioletele artificiale şi protejarea contra infecţiilor ce pot cauza cancer.

O altă veste bună ar fi că sunt medicamente inteligente care reuşesc să ţintească mecanismele intime ale cancerelor, sunt tratamente personalizate în funcţie de natura tumorii pacientului. Chirurgia rămâne, în majoritatea cancerelor, primul tratament. Însă terapiile ţintite sunt din ce în ce mai studiate, eventual asociate cu chimioterapia clasică.

Fie sunt molecule cu mod de acţiune specific în interiorul celulelor, fie sunt anticorpi monoclonali dirijaţi către receptori, implicaţi în dezvoltarea cancerelor. Iar cercetările se concentrează pe decriptarea "cărţii de identitate genetică a tumorilor", ce va permite două lucruri esenţiale: prognosticul bolii şi sensibilitatea la anumite tratamente.

ÎN ROMÂNIA
În ţara noastră sunt aproximativ 600.000 de bolnavi de cancer. Cele mai frecvente sunt cancerele pulmonare, de prostată şi de sân. Din păcate, reţeaua oncologică este în suferinţă. Din cauza lipsei de paturi în secţiile de oncologie din spitalele judeţene, mulţi dintre pacienţi fac tratamentele ambulatoriu, în condiţii improprii, avertizează Corina Alexandru, vicepreşedinte al Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Tratamentul acestor pacienţi este efectuat de 250 de medici de specialitate, respectiv un medic la 2.400 de bolnavi. Preşedintele Colegiului Medicilor, profesorul doctor Vasile Astătărăstoae, susţine că una dintre explicaţiile pentru care avem un deficit de oncologi este că "locurile pentru rezidenţi sunt scoase în funcţie de interese şi nu de cerere. În acest moment, numai 50% din absolvenţii unor facultăţi de medicină profesează într-un spital românesc" .

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă