Bolile de plămâni se întind pe o scară largă, de la o bronşită banală până la temutul cancer de plămâni. Ca în atâtea boli, este important momentul când se descoperă boala. Cu cât diagnosticul este pus mai devreme, şi tratamentul te pune pe picioare.
Lumea ar trebui să înţeleagă că a rămas foarte importantă, în domeniul plămânilor, bătrâna radiografie. Oamenii ar trebui să-şi facă măcar o dată pe an câte o radiografie, fiindcă acolo se poate observa orice pată, orice opacitate care semnalează prompt cum că e ceva în neregulă în plămâni. Există o serie de simptome care sună alarma în domeniul plămânilor. Aceste simptome sunt: tusea, expectoraţia, scuipatul de sânge, dispneea (sufocarea), durerea şi tumoarea care se poate pipăi. S-au explicat câteva tipuri de tuse dată de inimă, de refluxul gastroesofagian, de o stare psihică. Uneori, în bloc sunt treziţi din somn locatarii de pe o scară, din cauza tuşitului unui vecin chiar din primele ore ale dimineţii.
Prof. gen. dr Teodor Horvat, şeful Clinicii de chirurgie toracică de la Spitalul Militar Central, spune că tusea de dimineaţă e o curăţire a traseului traheei şi bronhiilor după o noapte, când se adună secreţii. Această tuse de dimineaţă trebuie să-i dea de gândit omului şi cel mai des diagnostic este bronşictazia, boală care explicată sumar înseamnă că bronhiile îi sunt dilatate şi acolo bălteşte secreţia. Dar cel mai des se întâlneşte la fumători această tuse de dimineaţă, numită chiar tuse tabagică. Fumătorul tuşeşte intens, scuipă secreţii şi, după ani de tras din ţigare, se instalează o bronşită cronică.
Când însă omul tuşeşte nu numai dimineaţa, ci tusea se continuă pe parcursul zilei, e semn că a apărut şi altceva faţă de banala tuse tabagică. În cel mai rău caz este vorba despre un cancer pulmonar. Există o tuse şi cu expectoraţie puţină şi albicioasă în astm. Dar există şi o tuse cu expectoraţie bruscă de circa 500 ml cu puroi, în abcesul pulmonar. Când tusea elimină lichid limpede, mult, între 500 şi 800 ml, poate fi un chist hidatic pulmonar care s-a spart. Uneori, omul tuşeşte şi evacuează fiere şi atunci chistul hidatic este în ficat.