x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Uşa deschisă spre osteoporoză

Uşa deschisă spre osteoporoză

de Florin Condurateanu    |    28 Aug 2009   •   00:00

În articolul precedent, profesorul doctor Andrei Firică, şeful Clinicii de ortopedie de la Spitalul Colentina, limpezea structura osului, arătând că în acesta este un echilibru între formarea de os nou şi distrugerea de os vechi, că osul este un element viu, de trei ori mai uşor decât oţelul şi de zece ori mai flexibil decât acesta. Iată care sunt factorii de risc în apariţia osteoporozei, explicaţi de profesorul Andrei Firică.

Cu cât vârsta este mai înaintată, distrugerea osului nu mai este înlocuită de formare de os nou pe măsură. Tulburările hormonale favorizează osteoporoza. Menopauza precoce, operaţiile pe aparatul genital femeiesc înlesnesc osteoporoza. Femeile fac mai uşor osteoporoză decât bărbaţii. Iar femeile care nu au născut niciodată sunt mai expuse la osteoporoză. După cure de slăbire, mai ales cele bazate exagerat pe proteine, se măreşte riscul de osteoporoză. Fumatul înlesneşte osteoporoza, ca şi alcoolul. Sedentarismul este o cauză de osteoporoză, dar şi efortul exagerat deschide uşa osteoporozei mai ales la oamenii sub greutatea normală. Bineînţeles că dieta poate întârzia sau urgenta întâlnirea cu osteoporoza. O anume moştenire generică favorizează osteoporoza. Există familii în care cu şase generaţii în urmă a apărut osteoporoza. Populaţia albă este mai atinsă de osteoporoză decât celelalte populaţii, galbene, negre etc. Conformaţia omului are un rol. Osteoporoza apare mai des la oamenii scunzi şi cu piele subţire. Unele boli, cum ar fi cele de ficat, suferinţe ale intestinului, boli ale glandei, boli digestive, sunt factori care predispun la osteoporoză. Cele mai multe fracturi au ca principală cauză osteoporoza, mai ales cea de după menopauză.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă osteoporoza