x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Alertă de sănătate în UE. Reacții adverse GRAVE după administrarea unor medicamente pentru diabet și slăbit

Alertă de sănătate în UE. Reacții adverse GRAVE după administrarea unor medicamente pentru diabet și slăbit

de Redacția Jurnalul    |    11 Iul 2023   •   14:00
Alertă de sănătate în UE. Reacții adverse GRAVE după administrarea unor medicamente pentru diabet și slăbit

UE investighează două medicamente pentru diabet și slăbit din cauza raportării unor reacții adverse grave.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a deschis o anchetă după ce autoritatea de reglementare în sănătate din Islanda a anunțat efecte secundare extreme la pacienți care au avut gânduri de sinucidere sau automutilare în urma tratamentelor, potrivit antena3CNN. 

Totodată, decizia vine la câteva săptămâni după ce EMA  a semnalat îngrijorări privind cancerul tiroidian în legătură cu mai multe produse ale grupului farmaceutic danez care conțin semaglutidă, precum medicamentul pentru diabet Ozempic și pentru obezitate Wegovy.

EMA investighează următoarele tratamente:

- Osempic (semaglutidă) şi Saxenda (liraglutid). La cel din urmă, un pacient a raportat gânduri de automutilare.

EMA vrrea să extindă ancheta și pentru alte medicamente din aceeași clasă, respectiv agonişti ai receptorilor GLP-1, indicate în tratamentul diabetului zaharat de tip 2.

"Siguranţa pacienţilor este o prioritate absolută, iar compania ia foarte în serios toate rapoartele privind evenimentele adverse. Datele privind siguranţa nu au arătat nicio „asociere cauzală” între gândurile suicidare sau de autoagresiune şi medicamente", a transmis grupul farmaceutic danez, potrivit news.ro

×