x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Atenție la suplimentele din ulei de pește. Pericole pentru sănătate

Atenție la suplimentele din ulei de pește. Pericole pentru sănătate

de Redacția Jurnalul    |    03 Iun 2024   •   17:30
Atenție la suplimentele din ulei de pește. Pericole pentru sănătate

După ce uleiul de pește a fost zeci de ani considerat benefic pentru imunitate, acum specialiștii atrag atenția asupra potențialelor pericole pentru sănătate.

Generații de copii au crescut cu suplimente din ulei de pește pentru întărirea oaselor și a imunității dar un studiu recent arată că acestea pot provoca probleme cardiovasculare. 

"În mare parte luăm pastilele acelea cu Omega cu ulei de pește, și chiar mă simțeam mai revitalizat. Am făcut o alegere destul de prostuță de a le consuma, chiar dacă nu le consumăm pe o perioadă extinsă", spune un băiat.

Suplimentele din ulei de pește au un preț destul de ridicat în farmacii. 

Specialiștii atrag atenția că pot fi periculoase mai ales pentru circulație. 

"Uleiul de peşte poate avea un efect pe vasele de sânge exact pe coagularea sanagelui. Ar trebui orice supliment luat cu indicația medicului și nu timp îndelungat. Este o modă câteodată, după ce apare o modă s-au văzut și efectele secundare", explică Beatrice Speteanu, farmacist.

Studiile arată că efectele pe termen lung pot duce la îngroșarea sângelui. 

"Nu știm exact modalitatea de a fi făcute, ele pot aduce un risc cardiovascular neașteptat. Cel mai mare pericol este promovarea lor", afirmă Claudiu Stoicescu, medic cardiolog.

Consum de pește versus suplimente

Peştele gras este cel mai concentrat în acizi graşi, Omega 3 şi Omega 6. Specialiştii spun că, în cazul suplimentelor alimentare, dozajele din fiecare capsulă nu sunt verificate.

"Cel mai bun sfat ar fi să ne uităm după concentrația de EPA și DHA. Uleiul de pește este practic formularea pentru Omega 3, dar este mai simplu să îți vând un ulei de peşte pentru că dacă te învăț pe tine ca și consumator despre Omega 3, o să afli că îți vând un produs de proastă calitate. Există ulei de proastă calitate cu concentrație spre zero de EPA", explică Fabius Antal, specialist în nutriție.

Medicii recomandă să alegem produse înalt purificate și standardizate, încadrate la medicamente, nu la suplimente alimentare. Sunt mult mai scumpe și se eliberează doar pe bază de prescripție, transmite observatornews.ro.

×
Subiecte în articol: suplimente ulei peste