x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Bataia? Rupta din rai?

Bataia? Rupta din rai?

18 Mar 2005   •   00:00

PAULA ANASTASIA TUDOR - IN MEMORIA LUI VLADUT
Am o prietena profesoara care, stand la o cafea, mi-a povestit cate ceva despre meseria ei. Banuiam ca este una grea, dar cateodata chiar se aseamana cu lupta lui Don Quijote, morile de vant fiind atat elevii, cat si parintii acestora. Imi spunea ca se straduieste sa-i invete normele de buna conduita, dar si cat e de zadarnic daca acasa nu se continua aceasta munca. Si ce bine ar fi daca parintii ar colabora mai mult cu profesorii... Nu material - pentru a trece clasa, sau sub imperiul nervilor si amenintarilor adresate copilului: "Lasa ca vede el acasa..."! In acest ultim caz, profesorul nu mai are curajul sa spuna nimic - nu-si poate incarca constiinta cu inca o "victima", care oricum nu va da rezultate mai bune, va fi numai timorat si ingrozit de ceea ce inseamna scoala si educatie.

Imi povestea prietena mea profesoara despre un baiat care avea o sensibilitate aparte... Si rara, pentru ca numai cateodata si-o dezvaluia. Sensibilitatea nu putea iesi la iveala din cauza batailor de acasa. Acum, nu se mai vede nici o urma de bunatate la el, dimpotriva, este rece, rautacios, pus pe harta, fara prea mare respect fata de cei din jurul sau. "Sfanta" bataie l-a facut asa. La fiecare nota mica, la fiecare abatere - o mama de bataie. Doar de bataie. Pentru ca... am uitat sa va spun - acel copil n-are mama.

Stiu ca, in cazurile nefericite in care un copil isi pierde unul dintre parinti, parintele unic trebuie sa-i fie mama si tata in acelasi timp. Duhul blandetii poate face minuni. Este foarte greu, dar merita incercat. Pentru ca greselile de educatie se vad, iar cand se vad, deja este prea tarziu. Poti sa-l bati... mult si bine, de la un anumit moment, copilul nu mai tine cont de parintele care se impune cu bataia. Baietii "struniti cu cureaua", ajungand la varsta insuratorii, iau probabil o fata care a avut parte de acelasi tip de "educatie", ii indeasa si ei ocazional niste pumni educationali (iar ea ii accepta pentru ca asa a fost obisnuita), apoi fac copii care sunt supusi aceluiasi tratament. Poti sa ii condamni? Atat timp cat acasa bataia a fost "constanta universala"? "Obisnuinta e a doua natura"...

Astfel de povete ii dadea prietena mea acelui tata care, bineinteles, a reactionat intr-un mod cat se poate de previzibil: "Ce, cucoana?! Ma-nveti dumneata pe mine cum sa-mi cresc copilul?". Poti sa mai spui ceva? Treaba asta, cu bagatul pumnului in gura care spune un adevar incomod, are o foarte mare raspandire: in casa, la scoala, pe strada, la serviciu... Si pentru moment taci, inghiti, treci mai departe si te intorci cand crezi ca este momentul potrivit sa primesti un alt pumn in gura. De aceea am adus in treacat vorba despre Don Quijote... desi "lupta" asta nu ar trebui sa fie in zadar!

Nu are nimeni intentia sa faca instructie parintilor, totodata cred ca nu are nimeni pretentia ca le stie pe toate. Dar daca parintii s-ar lasa putin "ghidati" de profesori, poate le-ar fi mai usor in procesul de educatie al copiilor - si unora, si celorlalti.

Misiunea de a fi parinte mi se pare deosebit de grea si totdeauna mi-a fost frica sa nu fac greseli, desi am facut... Dar, in general, cand nu stiam cum sa reactionez la un anumit comportament al copilului, apelam la carti care trateaza educatia si cautam solutii. Cat mi-am dorit sa existe cursuri pentru parinti...! Lumea copiilor este atat de vasta, de bogata si de multe ori greu de inteles pentru noi - adultii - , iar in nestiinta noastra, actionam uneori total gresit (chiar si cu cate o palma la fund pe care ulterior o regretam amarnic).

Vorba unui banc vechi: greselile pictorilor se vad pe panza, greselile medicilor nu se vad (sunt in pamant) si, as continua eu, greselile noastre se vad la copiii nostri.

Lipsa de educatie isi face simtita prezenta din ce in ce mai acut. Este oare o componenta a civilizatiei? La asta ma duce gandul cand citesc cum erau copiii la inceputul secolului trecut. Aveau atunci, probabil, parinti care se aratau mai preocupati de educatia lor; acum au televizorul, calculatorul sau gasca. Parintii, in general, sunt la munca de dimineata pana seara. Nu mai au nici timpul, nici rabdarea necesare complicatului proces educational. Dar foarte multi dintre ei isi fac timp pentru aplicarea de corectii brutale, care nimicesc psihicul copilului si ii opresc dezvoltarea fara inhibitii.

Nu trebuie decat sa ii ascultam... asa ii putem convinge sa ne asculte!
×
Subiecte în articol: pagina de suflete