PAULA ANASTASIA TUDOR - IN MEMORIA LUI VLADUT
Am o prietena profesoara care, stand la o cafea, mi-a povestit cate ceva despre meseria ei. Banuiam ca este una grea, dar cateodata chiar se aseamana cu lupta lui Don Quijote, morile de vant fiind atat elevii, cat si parintii acestora.
Imi spunea ca se straduieste sa-i invete normele de buna conduita, dar si cat e de zadarnic daca acasa nu se continua aceasta munca. Si ce bine ar fi daca parintii ar colabora mai mult cu profesorii... Nu material - pentru a trece clasa, sau sub imperiul nervilor si amenintarilor adresate copilului: "Lasa ca vede el acasa..."! In acest ultim caz, profesorul nu mai are curajul sa spuna nimic - nu-si poate incarca constiinta cu inca o "victima", care oricum nu va da rezultate mai bune, va fi numai timorat si ingrozit de ceea ce inseamna scoala si educatie.
Imi povestea prietena mea profesoara despre un baiat care avea o sensibilitate aparte... Si rara, pentru ca numai cateodata si-o dezvaluia. Sensibilitatea nu putea iesi la iveala din cauza batailor de acasa. Acum, nu se mai vede nici o urma de bunatate la el, dimpotriva, este rece, rautacios, pus pe harta, fara prea mare respect fata de cei din jurul sau. "Sfanta" bataie l-a facut asa. La fiecare nota mica, la fiecare abatere - o mama de bataie. Doar de bataie. Pentru ca... am uitat sa va spun - acel copil n-are mama.
Stiu ca, in cazurile nefericite in care un copil isi pierde unul dintre parinti, parintele unic trebuie sa-i fie mama si tata in acelasi timp. Duhul blandetii poate face minuni. Este foarte greu, dar merita incercat. Pentru ca greselile de educatie se vad, iar cand se vad, deja este prea tarziu. Poti sa-l bati... mult si bine, de la un anumit moment, copilul nu mai tine cont de parintele care se impune cu bataia. Baietii "struniti cu cureaua", ajungand la varsta insuratorii, iau probabil o fata care a avut parte de acelasi tip de "educatie", ii indeasa si ei ocazional niste pumni educationali (iar ea ii accepta pentru ca asa a fost obisnuita), apoi fac copii care sunt supusi aceluiasi tratament. Poti sa ii condamni? Atat timp cat acasa bataia a fost "constanta universala"? "Obisnuinta e a doua natura"...
Astfel de povete ii dadea prietena mea acelui tata care, bineinteles, a reactionat intr-un mod cat se poate de previzibil: "Ce, cucoana?! Ma-nveti dumneata pe mine cum sa-mi cresc copilul?". Poti sa mai spui ceva? Treaba asta, cu bagatul pumnului in gura care spune un adevar incomod, are o foarte mare raspandire: in casa, la scoala, pe strada, la serviciu... Si pentru moment taci, inghiti, treci mai departe si te intorci cand crezi ca este momentul potrivit sa primesti un alt pumn in gura. De aceea am adus in treacat vorba despre Don Quijote... desi "lupta" asta nu ar trebui sa fie in zadar!
Nu are nimeni intentia sa faca instructie parintilor, totodata cred ca nu are nimeni pretentia ca le stie pe toate. Dar daca parintii s-ar lasa putin "ghidati" de profesori, poate le-ar fi mai usor in procesul de educatie al copiilor - si unora, si celorlalti.
Citește pe Antena3.ro