x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Cancerul, ţintit cu o nouă moleculă

Cancerul, ţintit cu o nouă moleculă

de Magda Marincovici    |    04 Iun 2012   •   17:44
Cancerul, ţintit cu o nouă moleculă

Combinarea intr-un singur tratament a doua molecule – un anticorp monoclonal si un agent chimioterapic – permite incetinerea evolutiei unor forme de cancer mamar agresiv. Acesta este printre cele mai importante subiecte abordate la congresul anual al American Society of Clinical Oncology (ASCO) - Chicago, 1-5 iunie 2012. EMILIA este un studiu clinic in faza a III-a realizat pe un lot de 980 de femei cu cancer mamar HER2 pozitiv.

Mai agresiv si cu mai multe suspiciuni de a provoca metastaze, acest tip de cancer reprezinta aproximativ 20% din totalul cancerelor mamare. Pana in prezent, pacientele erau tratate cu trastuzumab, un anticorp monoclonal. La Chicago, odata cu prezentarea acestui studiu clinic la care au colaborat aproximativ o suta de departamente oncologice din spitale, specialistii estimau ca este un tratament revolutionar. Ei apreciazu chiar ca, sub numele de T-DM1, se ascunde o adevarata arma contra cancerului.

Noul tratament este compus din trastuzumab si dintr-o alta substanta, emtanzina. Combinarea acestor substante reprezinta ceea s-a numit o asociere anticorpi-medicament, antibody-drug conjugate sau ADC, in engleza. Modul de actiune a noului tratament consta in blocarea receptorului HER2 specific acestor cancere, cu ajutorul trastuzumabei si eliberarea unui chimioterapic chiar in interiorul celulelor maligne. Astfel, potrivit autorilor studiului, celule sanatoase sunt protejate. Pentru a stabili eficacitatea acestui nou tratament, o echipa internationla a monitorizat 980 de femei suferinde de cancer HER2 pozitiv, metastazat. Jumatate a primit T-DM1, jumatate a beneficiat de tratamentul clasic. Durata cat boala nu a evoluat a fost de 9,6 luni la grupul T-DM1, comparativ cu 6,4 luni in celalalt grup.

De asemenea, s-a inregistrat o reducere a riscului de agravare a bolii cu 35%,in grupul femeilor sub noul tratament. In primul grup, efectele secundare au fost mai putine si nici o femeie nu a mai trecut prin experienta caderii parului. Studiul demonstreaza o imbunatatire semnificativa in privinta controlului bolii si a tolerantei tratamentului, spune dr. Veronique Dieras de la Institutul Curie din Paris.

Cancerul de san este tipul de cancer cel mai raspandit la femei. Anual, in lume, sunt diagnosticate aproximativ 1,4 milioane de noi cazuri de cancer mamar si peste 450.000 dintre paciente mor din cauza acestei boli. Totusi, oncologii subliniaza ca din paleta extrem de variata de cancere, unele tipuri de cancer mamar sunt curabile cu conditia de a fi diagnosticate in faze incipiente si abordate corect din punct de vedere terapeutic.

×