x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Capsulele de cafea, interzise într-un oraș din Germania

Capsulele de cafea, interzise într-un oraș din Germania

29 Feb 2016   •   14:27
Capsulele de cafea, interzise într-un oraș din Germania

Decizie cel puțin bizară în Germania: autoritățile din Hamburg au interzis consumul de cafea din capsule. Probabil, vă veți întreba care este motivul…

Problema este una de mediu, informează sciencealert.com. Capsulele nu pot fi reciclate foarte ușor, deoarece sunt realizate dintr-un amestec de plastic și aluminiu. Astfel, „structura” unei capsule este 6 grame de cafea și 3 grame de ambalaj.

Mișcarea, parte dintr-un demers amplu de ecologizare a orașului, vine ca răspuns la popularitatea crescândă a acestor aparate de cafea în ultimii ani.

Vânzările de cafea de tip „unică-servire” s-au triplat în Europa de Vest și în Statele Unite din 2011 până în prezent și, potrivit studiilor, începând cu 2013 s-au cumpărat mai multe aparate cu capsule decât espressoare standard.

„Indiferent ce spun producătorii despre reciclare, aceste obiecte nu sunt reciclabile,” a afirmat John Sylvan, inventatorul K-cup.

În prezent, 13% dintre germani consumă cafele din capsule în fiecare zi, iar în Statele Unite, aceste aparate se află în 25% din locuințe. Reala problemă este că oamenii beau această cafea în ciuda faptului că sunt conștienți că este nocivă și neprietenoasă cu mediul.

Chiar dacă unele legi sunt de-a dreptul absurde, decizia oficialilor din Hamburg este una înțeleaptă. Totuși, legea se aplică momentan numai în clădirile deținute de stat, unde angajații nu vor putea să consume decât cafea obișnuită.
 

×
Subiecte în articol: cafea capsule espressor cafea capsule