Cazuri izolate

Am fost la Mahmudia, am văzut şi am plecat. Iar în urmă a pornit furtuna. Anchete şi investigaţii, potop. Scopul – aflarea trădătorului. Cine a vorbit? Cine a avut neruşinarea să demaşte mocirla în care se zbat acum acei copii din motiv că au fost lepădaţi în aşa-zisele familii? Am fost la Mahmudia, am văzut şi am plecat. Iar în urmă a pornit furtuna. Anchete şi investigaţii, potop. Scopul – aflarea trădătorului. Cine a vorbit? Cine a avut neruşinarea să demaşte mocirla în care se zbat acum acei copii din motiv că au fost lepădaţi în aşa-zisele familii?

Am sperat că echipa de specialişti compusă din membri cei mai importanţi ai direcţiei va găsi vreo soluţie pentru copiii ăştia! Dar nu s-a dus nimeni cu dorinţa de a rezolva ceva. Ci doar pentru ca acea situaţie jenantă pentru ei şi descurajantă pentru copii să fie un pic netezită. De ochii lumii. Aşa că au mai mutat-o o dată pe Ana "de la soare la răcoare". Au luat-o din centrul în care am găsit-o, au dus-o acasă şi apoi în centrul de zi, unde poate să stea... dar cine o poate ţine? Cam aşa sunt mutaţi copiii. Nu în funcţie de interesul lor, ci în funcţie de interesele celorlalţi. Sintagma "în interesul superior al copilului" e atât de gogonată încât, când o aud, mă umflă râsul... a plâns.

Cum să nu te umfle râsu’-plânsu’ când, deşi în prima fază direcţia a refuzat din start orice discuţie referitoare la un anumit copil pe motivul protejării imaginii acestuia (deşi mai degrabă se proteja imaginea direcţiei), începe să arunce cu mocirlă în proprii ei copii părăsiţi în mizerie spunând că sunt cazuri izolate cu tulburări de comportament care ar trebui închişi în centre speciale! şi când mai ştii că aceşti copii au ajuns astfel din cauza funcţionarilor direcţiei care fără nici o tulburare de conştiinţă i-au trimis în nişte case care numai "acasă" nu înseamnă!

Sunt oameni care afirmă cu tărie că aceşti copii erau absolut normali înainte de a fi trimişi la "părinţi". şi au devenit anormali şi retardaţi, cum îi alintă cu drăgălăşenie funcţionarii care trebuie să-i urmărească şi să-i ajute, din cauza celor cărora nu i-a păsat de ei. Adică a tuturor. A familiei care i-a abandonat, a direcţiei care i-a lepădat... şi i-a lăsat să fie copiii nimănui, un fel de copii ai străzii care de la 11-12 ani au învăţat să se prostitueze pentru o ţigară sau pentru un sandviş.

Am sperat măcar să fie salvat ce se mai poate. Dorina – fetiţa de 11 ani, cea care vrea să înveţe, care detestă casa în care a fost abandonată, care urăşte lipsa unui adult responsabil în viaţa ei, care ar vrea să fie un copil cu o viaţă cât de cât normală, dar nu poate. Fetiţa care m-a rugat... şi m-a rugat... "luaţi-mă de-aici! Eu vreau să plec!". Dar nimic. Dorina, din păcate, şi-a pierdut statutul de copil, căpătându-l pe cel de dosar sau caz "izolat"... într-o masă mare de cazuri. Iar logica e simplă: e doar un caz!