Confesiune

Este uimitor ce mi s-a-ntamplat! Eram disperata si doream sa scriu despre disperarea mea - despre lipsa miracolelor atunci cand ai nevoie de unul, despre indepartarea treptata si involuntara de Dumnezeu cand ai impresia ca nu te aude..., despre faptul ca nu-si face simtita prezenta cand ai nevoie de El, despre realitatea ca L-as fi iubit mai mult si pentru totdeauna daca imi salva copilul... Sa strig cat pot de tare: DE CEEEE?

Cand... "rasfoind" ziarele pe Internet in cautare de subiecte despre copii, am gasit o scriere... o marturie. Este vorba despre o familie care si-a pierdut unicul fiu in varsta de 29 de ani, iar acesta, dupa un timp, vazand cat de chinuiti si de indurerati sunt ai lui parinti, care, la fel ca mine - prinsi in ratiunea terestra - isi pierdusera speranta si... o parte din credinta, ii contacteaza de DINCOLO si incearca sa-i linisteasca si sa-i readuca pe calea credintei si a iubirii de Dumnezeu. Modul de transmitere a fost acelasi prin care i s-a revelat lui Hasdeu existenta fiicei sale (Iulia) intr-o alta dimensiune. Prin "scriere directa", aceasta insemnand ca mana celui ramas in viata scrie mesaje primite din afara corpului nu dinauntrul acestuia - la comanda cuiva nevazut. Mesajul transmis este ca viata de DINCOLO exista si ca poate fi descrisa numai prin cuvinte ca: iubire, mare de lumina, beatitudine, armonie, fericire, eternitate,... , ca trebuie sa ne folosim ratiunea nu pentru a contesta vointa divina, ci pentru a ne implini menirea.

Nu va inchipuiti ca ar fi vorba despre vreo sedinta de spiritism - caz in care maretia, miracolul, nu exista. In acest caz, cel de DINCOLO i-a contactat pe cei de aici.

Imi este greu sa exprim in cuvinte cele ce am citit pentru ca este un limbaj mai presus de puterea mea de exprimare. Insa cum m-am simtit... ! Aveam senzatia ca acele cuvinte imi sunt destinate. Si mi-am dat seama ca am primit un semn! Multa lume va fi uimita, probabil, de naivitatea si credulitatea mea, dar eu am ales sa cred. Va aduceti aminte de liberul arbitru? Darul (sau povara) care ne-a fost lasat pentru a ne alege calea: bine sau rau, credinta sau necredinta, mantuire sau ratacire.

Alegerea de multe ori este ghidata de inima, de ceea ce simtim - insa multi nu se multumesc numai cu atat si aleg calea ratiunii - inima mea vrea cu disperare sa creada pentru ca nu are alta sansa, iar atunci cand crezi - totul devine posibil.

Toti avem nevoie de miracole in viata noastra pentru a ne fi mai usor sa credem. Este o granita foarte subtire care separa nadejdea de deznadejde, credinta de razvratire, iubirea de indoiala. Iar cand ai nevoie de un miracol si acesta nu se iveste, aceasta granita incepe sa se estompeze, sa dispara, iar sentimentele se transforma cu repeziciune. Eu am avut marele "noroc" sa dau peste aceste semnale de DINCOLO, exact in acest moment - cand sentimentele imi erau ravasite, cand nu mai stiam in mainile cui sa-mi incredintez sufletul si tocmai din acest motiv cred ca nu a fost un "noroc" intamplator. M-am cutremurat, mai ales ca eu nu sunt o persoana care crede in coincidente. Poate ca strigatul meu disperat de ajutor a fost auzit si aceasta este calea pe care mi s-a raspuns.

De aceea m-am gandit sa va povestesc si dumneavoastra. Sunt convinsa ca multi se afla intr-o stare de disperare si de dezorientare similara cu a mea si poate aceste randuri le vor fi de ajutor.

In setea noastra de a-l afla pe Dumnezeu, de a-l descoperi in sufletele noastre, alergam dupa minuni si, de obicei, ne revoltam cand nu avem parte de ele. Miracolele... cati dintre noi nu si-au dorit macar o data in viata sa traiasca unul! Ironia este ca poate chiar am trait un miracol, dar nu ne-am dat seama, nu l-am constientizat. Ni le imaginam ca pe niste experiente supranaturale si uitam ca Dumnezeu infaptuieste miracole si prin oameni. Exemplul cel mai la indemana si cel mai recent este cel al fetitei de doi ani despre care va povesteau colegii mei acum doua saptamani. In ce consta miracolul? Ca ei au dat peste caz, ca vi l-au prezentat dumneavoastra si ca dumneavoastra ati sarit toti - ca unul - in ajutorul acelei fetite. Parintii Larisei pot spune cu mana pe inima ca au trait un miracol - marea bunatate a oamenilor - care, sunt sigura, i-a coplesit. Si cine poate spune ca bunatatea nu e un dar de la Dumnezeu? Sau ca bunatatea in masa (solidaritatea) NU ESTE UN MIRACOL?