Doamna Strălucire şi halatul cu pete de unsoare

"Ce bine că v-am întâlnit pe stradă, doamna Stela, o să-mi meargă bine toată ziua!" Cred că fraza aceasta ar trebui scrisă pe ecusonul Stelei Popescu. I se spune de români întâlniţi, cei care o consideră pe marea actriţă un motor de optimism.

Şi chiar aşa este. Stela Popescu debordează de bucurie în a trăi, are o vitalitate molipsitoare, fabrică lumină şi dă cu tifla vârstei. Este un om pozitiv până peste poate şi le inoculează stare bună şi celor din jur. Există oameni din aceştia din care ies energii revigorante, din care ies plusuri, din care ies unde fermecătoare şi aducătoare de chef de viaţă. Sunt acea categorie de oameni luminoşi pentru care niciodată corăbiile nu se îneacă, cei pentru care nu există decât jumătatea plină a paharului, cei care privesc necazurile ca pe o biată furtună într-un pahar cu apă. Este şi motivul pentru care de ani întregi Stela Popescu se află pe podiumul premiilor "10 pentru România". Râde molipsitor Stela: "Primul loc îl are ca abonat an de an Florin Piersic. E uluitor cât farmec iese din Florin, care vorbeşte patru ore unor săli arhipline cu sute şi mii de oameni, iar dacă cineva încearcă să-i ia microfonul după patru ore, se supără că l-a întrerupt şi mai are multe de zis. Faptul că Arşinel şi cu mine ne aflăm an de an în fruntea clasamentului este un semn că Revista, arta noastră, au ajuns la sufletele românilor. Eu i-am moştenit pe părinţii mei, care aveau o teribilă robusteţe de suflet şi un optimism debordant. Mama a venit cu mine în braţe, copil mic, şi mai fără nimic din Basarabia, în timp ce tatăl meu a stat 18 ani în Siberia. M-am chinuit amarnic cu toate intervenţiile şi la Moscova şi peste tot încă 12 ani până l-am adus în Bucureşti. Şi, cu toate astea, nici mama, nici tata nu erau înneguraţi".

Stela Popescu strălucea şi iarăşi strălucea. În piesa de mare succes jucată an şi an, "Preşul" de Băieşu, se bătea lumea pe bilete să vină s-o vadă pe Stela. Se aşteptau s-o admire iarăşi frumoasă, cu pene şi paiete, cu rochii sclipitoare ca la Revistă, numai că în piesa de la Teatrul de Comedie Stela juca rolul unei femei de serviciu care mătura pe scara blocului şi se îmbrăcase într-un halat cu pete de unsoare împrumutat de la un mecanic de bloc. Şi, cu toate astea, Stela stârnea ropote de aplauze. "Nu mi-au plăcut rolurile de cochetă, mi-au plăcut rolurile de compoziţie, cu substanţă, cu frământare. Când a fost să joc rolul Corinei din «Jocul de-a vacanţa», am trăit o insatisfacţie, nu cred că mi-a ieşit rolul. Nu-mi place să fac doar pe frumoasa." De-aia eu o numesc pe Stela Popescu: Doamna Strălucire.