Incapatanarea dintre andrelele destinului

Ca o bunica tricotand cu andrelele un nod pe fata, un nod pe dos, tot asa si destinul ne tricoteaza viata o zi pe fata, o zi pe dos, o saptamana buna, o saptamana rea. Uneori, soarta mai pune si fierbinteala naibii in tigaia vietii noastre, asa ca ursita fiecaruia salta pe fata si pe dos ca o clatita intrata in calduri. Ca o bunica tricotand cu andrelele un nod pe fata, un nod pe dos, tot asa si destinul ne tricoteaza viata o zi pe fata, o zi pe dos, o saptamana buna, o saptamana rea. Uneori, soarta mai pune si fierbinteala naibii in tigaia vietii noastre, asa ca ursita fiecaruia salta pe fata si pe dos ca o clatita intrata in calduri. Dar oricat am fi la mana destinului, macar trebuie sa existe o incapatanare in credinta biruintei. Marii victoriosi au crezut orbeste ca izbanda scrie pe fruntea lor chiar daca erau asa de scufundati in apa de le intrase in gura si abia mai aveau loc de respiratie.

La Mondialele din SUA si apoi la Mondialele din 1998, tricolorii, in frunte cu generalul Puiu, nici nu concepeau sa nu invinga. Capitanul Hagi inaintea fiecarui meci le spunea tricolorilor cu voce apasata: "Pregatiti-va picioarele sa dansam hora victoriei dupa 90 de minute. Ii batem si pe astia". Si nationala invingea echipe "cu sange albastru". Iar dupa ce arbitrul consfintea cu fluierul de final victoria tricolora, se rotea indracit hora jucatorilor la mijlocul terenului. Un alt incapatanat in credinta izbanzii era antrenorul Iordanescu.

La Mondialele din America, dupa primul meci fulminant in care Romania a invins o rasfatata a pronosticurilor, Columbia, a urmat un pas gresit si putin banuit de toti. Tricolorii au fost invinsi umilitor de Elvetia, o echipa fara mari pretentii. Geaba punerea la colt a favoritei Columbia, galusca asemenea unui ghemotoc de sarma ghimpata inghitita de la elvetieni aproape compromisese sansele de a depasi faza grupelor. Jucatorii aveau moralul dezumflat rau, dar cu o zi inaintea meciului decisiv cu echipa-gazda, SUA, Tata Puiu i-a chemat pe rand in camera lui de hotel pe jucatori, i-a asezat pe fiecare pe pat, iar el s-a plimbat ca un tigru nervos dintr-un capat intr-altul al camerei, repetand obsesiv o singura fraza: "Sa nu-mi mai spuneti mie Puiu daca nu-i invingem pe americani si ajungem in optimi". Pana la urma asa s-a intamplat, si mai departe am avut sansa s-o-ntoarcem pe fata si pe dos ca pe o clatita tocmai pe campioana mondiala Argentina.

La Mondialele din 1998 nimerisem intr-o grupa fioroasa. Cum sa invingi Anglia? Au stiut secretul, intre altii, un pusti numit Chivu si muntele de cumsacadenie numit Dan Petrescu. Fundasul Chivu s-a-ncapatanat sa creada ca el va marca un gol englezilor, si chiar le-a scuturat plasa, lasandu-i cu gura cascata. Agentiile de presa ale planetei imprastiau peste tot poza cu frumuselul roman cu pletele in vant alergand de fericire dupa golul marcat si cu obrazul scaldat in lacrimi. Lacrimile bucuriei, spuneau faxurile planetei, comentand golul inscris de Chivu. Dar Chivu mi se destainuia mai tarziu: "Imi curgeau lacrimile fiindca in clipa de dupa gol m-am gandit la tata, aflat in ceruri, care nu se putea bucura de succesul meu". Iar lovitura decisiva data englezilor a venit tocmai de la Dan Petrescu, cel atat de iubit la Chelsea. Omul care evolua in Anglia a trimis Anglia acasa cu golul lui neasteptat in minutele finale.