Medicamentul din fagure

Pastura este poate cel mai valoros produs al stupului, dar si cel mai putin cunoscut. Putini stiu ce este pastura si cu mult mai putini se incumeta sa treaca la recoltarea ei. In esenta, pastura este un polen modificat, hrana harnicelor albine.

Sub influenta substantelor adaugate de albine, a microorganismelor, a temperaturii si umiditatii ridicate din cuib (stup), precum si datorita modului de conservare, polenul sufera o serie de transformari biochimice si modificari structurale, transformandu-se in pastura.

Aceasta este un produs natural, cu insusiri mai valoroase decat ale polenului datorita continutului mai mare in zaharuri simple, vitamina K, enzime si aminoacizi, precum si a aciditatii sporite ce o face usor asimilabila.

Colectarea ei din fagure este migaloasa si mai ales are un randament foarte scazut, cantitatile ce se pot extrage zilnic, fara a afecta alimentatia lucratoarelor, fiind extrem de mici. Pastrarea trebuie sa se faca obligatoriu la rece; cantitatea suplimentara de enzime continuta si aciditatea mai ridicata o predispun unor procese fermentative ce ii altereaza calitatile.

Pastura acopera toata gama de recomandari ale polenului: afectiuni hepatice, anemii, stres, reumatism, reglarea tranzitului intestinal, afectiunile de colon, mai ales cele insotite de constipatii (enterocolite, colite de fermentatie sau putrefactie, constipatii cronice de diverse etiologii), insa actiunea ei este mult mai rapida si mai puternica.

Pentru cele mai multe dintre afectiunile amintite diferenta dintre cele doua poate fi oarecum estompata prin cresterea dozei zilnice de polen si prelungirea perioadei de administrare. Exceptie fac afectiunile hepatice, unde actiunea pasturii este cu adevarat remarcabila, inregistrandu-se rezultate de exceptie in hepatite acute si cronice, in ciroze uscate sau umede.

Doza uzuala recomandata este de 10-20 g/zi, in doza unica sau in doua prize, administrata la 30-45 minute dupa masa, pentru a nu produce disconfort gastric.

In cazul afectiunilor hepatice severe (hepatite de tip: A, B, C, ciroze), doza va creste la 30 g/zi, administrarea se va face in trei prize (circa 10 g/administrare) si pe cat posibil intre mese, adica la o ora si jumatate sau doua dupa masa.

In acest ultim caz tratamentul poate fi completat cu doze mici zilnice de ceai de armurariu (doua jumatati de cana pe zi) sau comprimate de silimarina (principiul activ al fructelor de armurariu) si bineinteles cu propolis (0,5-1g/zi).

DIABET. Ca si in cazul polenului si al mierii, pastura nu poate fi folosita de catre diabetici. Daca totusi acestea se afla intr-una din situatiile mai severe descrise, in care alternativele de tratament nu sunt prea variate, administrarea acesteia se va face dupa informarea medicului si mai ales cu controlul permanent al glicemiei.