x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate OMS anunță sfârșitul COVID-19 ca urgență de sănătate globală

OMS anunță sfârșitul COVID-19 ca urgență de sănătate globală

de Redacția Jurnalul    |    05 Mai 2023   •   19:45
OMS anunță sfârșitul COVID-19 ca urgență de sănătate globală
Sursa foto: Hepta

Virusul SARS-CoV-2 nu mai este o urgență de sănătate globală, anunță Organizația Mondială a Sănătății (OMS), scrie Reuters.

COVID-19 nu mai reprezintă o urgenţă de sănătate globală, a anunţat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), un pas important către sfârşitul pandemiei care s-a soldat cu peste 6,9 milioane de victime, a afectat economia globală şi a devastat comunităţi, transmite Reuters.

"Ieri, Comitetul de Urgenţă s-a întrunit pentru cea de-a 15-a oară şi mi-a recomandat să declar sfârşitul urgenţei de sănătate publică de interes internaţional. Am acceptat această recomandare. Şi astfel, cu multă speranţă, declar sfârşitul COVID-19 ca urgenţă de sănătate globală. Însă acest lucru nu înseamnă că COVID-19 nu mai reprezintă o ameninţare globală pentru sănătate" a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.

Organizația a declarat, pe 30 ianuarie 2020, cel mai înalt nivel de alertă, fapt ce a dus la restricții fără precedent și la afectarea economiei globale.  

Vârful a fost atins în ianuarie 2021, când au fost înregistrate peste 100.000 de decese într-o singură săptămână. 

Circa 6,9 milioane de persoane au murit din cauza infecției.
 

×
Subiecte în articol: COVID oms urgenta sanatate