Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se adunaseră toţi ştabii Planetei Pământ într-un Washington aproape golit de oameni obişnuiţi din motive de securitate. În uriaşa clădire a Congresului, stăpânul Bill Clinton deschidea sărbătorile lărgirii NATO. La jocul de zaruri al destinului omenirii puternicii Planetei hotărâseră subiectiv şi nedrept ca România să nu intre în ţările alintate acceptate în NATO.
Pentru România începea iarăşi un drum de la km 0, sperând să fie şi ea înfiată de puternica familie NATO. Ambasadorul la Washington, Mircea Geoană, spunea: "Trebuie să întărim acţiunile de loby de susţinere a României, şi una dintre măsurile necesare este ca Ilie Năstase să joace nişte partide simpatice de tenis cu personalităţi importante din Administraţia americană şi din Congresul SUA".
Îl privesc pe Ilie Năstase acum, la 12 ani de la acea acordare a unei sarcini importante pentru a face România plăcută, simpatizată şi susţinută de puternicii Americii. Pare acelaşi bărbat romantic, cu plete fluturate în vânt, cu mers dezinvolt şi vorbă colegială cu cameramanii care ne filmau în emisiunea mea de la Antena 2. "În politică este important şi să cucereşti simpatia unor personaje puternice, şi la americani asta se obţine şi prin partide de tenis sau de golf.
Mi-am îndeplinit misiunea. Tot de atunci s-a înfiripat şi prietenia mea cu Mircea Geoană. I-am botezat şi fata. Mulţi s-au întrebat ce caută Ilie Năstase în scaunele susţinătorilor lui Geoană la confruntarea finală pentru Preşedinţie. Nu m-a invitat nici un politician. M-a sunat Alexandra şi mi-a zis: «Naşule, te rog, vino şi tu la duelul candidaţilor, să fii în sectorul tatălui meu». Pentru mine, relaţiile de familie sunt sfinte. După părinţii Alexandrei, după Mircea şi Mihaela Geoană, eu naşul, sunt omul de nădejde al Alexandrei."
Mă uit cu admiraţie şi uimire la palmele mari şi degetele lungi ale mâinilor lui Ilie. "Şi pe nevastă-mea, Amalia, au impresiona-t-o mai întâi şi întâi mâinile mele. Mă întrebi ce simt în corpul meu de sportiv prin trecerea anilor. S-au mai încetinit reflexele, însă braţul mi-e la fel de puternic şi de agil. Dacă aş putea, mi-aş tăia braţul şi l-aş da unui tenisman român tânăr." Este extraordinară simpatia de care se bucură Ilie în orice colţişor al lumii. Îi reamintesc că nu a scăzut cu nici un centimetru iubirea românilor pentru el.
Că n-am auzit nici măcar vreun român să zică vreo vorbă strâmbă despre Ilie al nostru. "Ştiu asta, simt asta şi mă bucur. Dar parcă am în inimă un colţ de tristeţe că n-am primit nici o medalie de la autorităţile române. Franţa m-a decorat cu titlul de Cavaler de înalt grad al Franţei. Aceeaşi distincţie am primit-o şi acum câteva săptămâni de la autorităţile Italiei. Eu mă identific cu România. Stau în România şi sunt român. Nici francez, nici american, nici italian. Mă întrebaţi dacă am fost un om norocos.
Da, am avut noroc că am jucat tenis din mare plăcere şi în felul acesta am reuşit să fac lucruri bune şi pentru numele ţării mele. Şi apoi chiar am avut noroc când în anii '60 într-un turneu dintr-o ţară estică m-a plăcut şi a fost entuziasmat de jocul meu marele La Costa, cel care a înfiinţat celebra firmă mondială. El m-a susţinut să mă lansez în tenisul de mare anvergură din Occident." Îl întreb să ne dezvăluie amănunte din prietenia lui cu primarul New Yorklui. "Jucam tenis cu el de la 7 la 8 şi jumătate dimineaţa. Când ieşeam de pe teren m-a întrebat ce fac după aceste seturi simpatice pe care i le dăruiam. I-am răspuns că îmi duc băieţelul la grădiniţă. Erau băieţelul şi fetiţa pe care îi înfiasem.
Primarul uriaşei metropole a râs şi a zis că îmi va duce el în fiecare zi copilul la grădiniţă. Primarul New Yorkului era negru şi vă daţi seama ce surpriză făcea când ditamai şeful negru venea în braţe cu un băieţel blond, baieţelul înfiat de românul Ilie Năstase."
Citește pe Antena3.ro
