Aceasta a parcurs o distanță de 6 km între două clădiri ale Spitalului Județean, în 8 minute. de zbor a decolat de pe heliportul unității spitalicești din str. Gh. Doja și a aterizat pe clădirea de pe str. Corneliu Coposu.
Demonstrația a avut loc în cadrul unui proiect-pilot unic în România, „Drone medicale", care s-a desfășurat în Oradea.
Traseul a fost aprobat în prealabil de către Aeronautică Civilă Română.
Modelul de dronă folosit este X 11, un aparat care poate decola cu o greutate totală de 11 kg și cu o încărcătură tehnică de 3 kg. Ea are mai multe motoare, este concepută pentru distanțe scurte în zone urbane și zboară cu o viteză de 40 km/h.
„Am făcut mai multe zboruri pe perioada acestei săptămâni pentru a testa drona. Săptămâna s-a încheiat cu succes, deși ne-am confruntat cu multe provocări, vremea ne-a pus câteva impedimente, dar totodată ne-a ajutat să ne dăm seama ce trebuie îmbunătățit. Una dintre provocări a fost vântul, am avut parte de rafale zilele acestea, totuși, drona a fost construită astfel încât să zboară în ciuda vântului puternic. Are o parașută, precum și zone prestabilite în care poate să aterizeze autonom în caz de urgență, dacă consideră că nu mai poate să-și continue zborul”, a explicat Rory Houston, fost pilot militar de F18 și drone militare, partener logistic.
Proiectul, ai cărui beneficiari sunt Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea (cu toate locațiile sale) și municipiul Oradea, își dorește să eficientizeze costurile în ceea ce privește serviciile medicale oferite, dar și să dezvolte un sistem de transport sustenabil în spații urbane aglomerate și pe distanțe medii prin intermediul dronelor.
„Mă bucur că am ajuns în acest punct și sunt convins că Oradea va inspira și alte spitale din România să rezolve problema transportului și a analizelor făcute rapid. Gândiți-vă că acest sistem este disponibil 24 din 24 de ore, aparatul poate să zboare și noaptea, apoi personalul heliportului va fi instruit ca să piloteze aceste drone, deci nu trebuie să angajăm alt personal, iar costurile de funcționare sunt mult reduse față de mașini care trebuie să facă tot felul de tururi în permanență”, a declarat managerul Spitalului Județean, Gheorghe Carp.
„De acum încolo începem să analizăm datele și să planificăm ceea ce va deveni o operațiune de zi cu zi, respectiv operarea în condiții normale, în fiecare zi. Vedem care sunt rezultatele testului, care sunt datele, ce costuri vom avea, pentru că în funcție de tipul de aeronavă, frecvența zborurilor, vom putea calcula ce costuri presupune. Ne uităm și spre finanțări europene, pentru că, cel mai probabil am putea să accesăm astfel de finanțări pentru aeronava în sine și pentru training-ul , pe care noi oricum îl avem aici datorită heliportului”, a spus city-managerul, Mihai Jurca.
Dacă se va concretiza, soluția dronelor medicale nu va viza doar municipiul Oradea. Cele patru spitale orășenești din Bihor: Marghita, Aleșd, Salonta și Beiuș, vor putea beneficia de transportul probelor cu drone către Oradea, pentru analizele care nu se fac în locațiile proprii, iar acest lucru va însemna eficientizarea actului medical și economii.
Proiectul va fi implementat de Spitalul Județean împreună cu firma australiană Skyy Network, partenerul logistic, reprezenată de Rory Houston, fost pilot militar pe F18 și de drone militare, cu experiență în zonele de conflict, inclusiv în Afganistan.
Serviciile medicale vor fi astfel mai eficiente cu ajutorul dronelor care vor duce la scăderea costurilor și la dezvoltarea unui sistem de transport eficient în mediul urban aglomerat și pe distanțe medii.
„Primul laborator robotizat din România pe care îl avem la Oradea și-a dovedit deja viabilitatea din punct de vedere al eficienței economice și medicale. Ca urmare, costurile pentru analize au scăzut cu 30%, iar timpul de eliberare a rezultatelor s-a scurtat cu 68%. Dacă vom reuși să transportăm rapid probele biologice, probele de sânge și medicamentele vom elimina acel ciclu de aprovizionare a laboratorului de la locații, nu vom mai mobiliza mijloace de transport, nu vom mai mobiliza personal, se vor reduce mult costurile, nu vor mai fi întârzieri și reclamații. Cred că după un an de zile de aplicare a acestui sistem de aprovizionare a laboratorului, multe municipalități vor conștientiza necesitatea acestei soluții inovative", a mai precizat managerul.
Proiectul va fi extins și la alte spitale din județ - Marghita, Aleșd, Salonta și Beiuș, care vor putea beneficia de transportul probelor cu drone către Oradea, pentru acele analize care nu se fac în acele spitale, iar acest lucru va însemna eficientizarea actului medical și economii.