x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Românii, mai dispuşi să doneze un organ decât alţi europeni. Transplanturile sunt însă blocate de Ministerul Sănătăţii, spune Irinel Popescu

Românii, mai dispuşi să doneze un organ decât alţi europeni. Transplanturile sunt însă blocate de Ministerul Sănătăţii, spune Irinel Popescu

de Mediafax    |    22 Mar 2012   •   15:59
Românii, mai dispuşi să doneze un organ decât alţi europeni. Transplanturile sunt însă blocate de Ministerul Sănătăţii, spune Irinel Popescu

Rata consimtamantului romanilor pentru prelevarea de organe in vederea transplantului de la rude aflate in moarte cerebrala este peste media europeana, iar acest fapt se datoreaza campaniei mediatice pozitive, a declarat directorul Centrului de Transplant Hepatic Fundeni, Irinel Popescu.

"Rata consimtamantului familiilor pentru transplant este peste media europeana. Este o opinie prevalent pozitiva fata de donarea de organe de la rude aflate in moarte cerebrala. Familiile din Romania au inteles ca prelevarea de organe de la rude in moarte cerebrala poate salva multe vieti. Trebuie sa spun ca mass-media a avut un rol important, ajutand mult la consolidarea unei atitudini pozitive fata de transplant", a spus profesorul Irinel Popescu.

In opinia profesorului Irinel Popescu, Agentia Nationala de Transplant trebuie sa fie o institutie independenta, asa cum este in toate celelalte tari, fara ingerinta autoritatilor.

"Doctorul Victor Zota a reusit, in calitate de coordonator al activitatii de transplant, sa dezvolte o relatie foarte buna cu clinicile de Anestezie Terapie Intensiva, unitatile unde sunt identificati posibilii donatori de organe. Este foarte importanta organizarea sectiilor de ATI pentru activitatile de transplant", a adaugat Irinel Popescu.

Totodata, Irinel Popescu a aratat ca Agentia Nationala de Transplant are nevoie de profesionisti calificati, el precizand ca in 2009 au fost probleme la ANT, iar atunci, pentru o perioada, nu a mai fost niciun donator.

"Ministerul Sanatatii ar trebui sa ajute, numai ca nu ajuta, ci chiar impiedica activitatea de transplant", a precizat Irinel Popescu.

Directorul Centrului de Chirurgie si Transplant Hepatic Fundeni a mai spus ca daca Agentia nu va fi lasata sa functioneze si doctorul Zota nu va fi repus in functie, problemele ar putea continua.

In privinta transplantului sunt facute continuu mari progrese, dar numarul donatorilor este mic, a subliniat Irinel Popescu.

"In 2011 am avut 64 de donatori. Numarul donatorilor in moarte cerebrala este mai mare fata de acum cinci ani, dar listele de asteptare sunt tot mai lungi", a conchis profesorul Irinel Popescu.

×
Subiecte în articol: transplant organe romania