În mod normal, obrajii roșii dau de gol o persoană timidă, rușinoasă, care nu-și poate gestiona pe moment stările tensionate. Roșeața feței se poate transforma, însă, într-o problemă estetică permanentă, reprezentând un adevărat disconfort pentru persoana în cauză, scrie clickpentrufemei.ro.
Înroșirea feței are loc când crește fluxul de sânge de la nivelul pielii și poate fi însoțită de căldură, fiebințeală, roșeața gâtului sau a pieptului. Cauzele acestei neplăceri pot fi multiple: alimentația nesănătoasă și excesul de aditivi alimentari, dezechilibrele hormonale, consumul de alcool, alergiile, reacțiile la anumite medicamente, emoțiile și stările anxioase, menopauza, expunerea la temperaturi scăzute. Factori declanșatori pot fi și afecțiunile pielii, acneea și rozaceea, poluarea, fumatul, produsele cosmetice nepotrivite sau expirate, băile fierbinți, expunerea îndelungată la soare. Pentru a elimina roșeața, trebuie întâi să depistezi care sunt cauzele acesteia și să folosești produse speciale de îngrijire și cosmetice destinate pielii sensibile.
Simptom frecvent al cuperozei
Dacă ai tenul fie uscat, fie seboreic și ți-au apărut pe față, în special pe pomeţi şi pe aripile nasului, bubiţe roşii sau violet, dure ori granuloase, este posibil să suferi de cuperoză, stadiu evolutiv al rozaceei, o boală a pielii.Afecțiune frecventă și permanentă, aceasta apare în special la femeile cu vârste între 30 și 50 de ani și presupune dilatarea excesivă a vaselor de sânge din zona superficială a pielii, care ajung să se spargă. Cuperoza se agravează în sezonul rece, fiind favorizată de condițiile meteo nefavorabile: vânt, frig, ger. Poate fi tratată cu antibiotice, creme antibacteriene și antiinflamatoare, dar și cu ajutorul unor intervenții locale cu laser. De asemenea, în farmacii se găsesc produse de îngrijire zilnică anticuperoză care calmează pielea și au proprități decongestionante.
Mai multe, pe clickpentrufemei.ro.