Tot mai mulţi oameni constată că sunt într-o permanentă stare de stres, iar acest lucru le afectează viaţa iremediabil. Starea generală de agitaţie psihică devine un adevărat duşman al vieţii noastre, efectele sale trecând neobservate în prima fază, iar când devin remarcate, este, adesea, prea târziu.
Stresul are un impact uriaş asupra sănătăţii noastre mintale, fizice, afective şi spirituale. Prin urmare, este esenţial să ştim să-l ţinem sub control.
Reacţia corpului la stres, imlpică stări precum: creşterea tensiunii arteriale, modificarea pulsului, agitaţie, nervozitate, care provoacă efecte devastatoare asupra întregului organism. În situaţii de stres, nu numai creierul, ci si coprul, prin simţuri şi reacţii, intră în alertă. Creierul reacţionează imediat, iar glandele suprarenale secretă hormoni puternici, sporind activitatea muşchilor, precum şi a inimii, a plămânilor şi a altor organe pentru a acţiona în situaţia stresantă apărută.
Efectele negative ale stresului prelungit implică dureri de cap, dureri cervicale, scrâşnet din dinţi, dureri de spate, boli de inimă, ulcer, spasme musculare.
Iată care sunt efectele alarmante prin care corpul reacţionează la stres:
1. Insomnii
Stresul poate cauza supraexcitarea sistemului nervos, o stare biologică în care oamenilor pur şi simplu nu le este somn. În timp ce evenimente majore din viaţă pot cauza insomnii care trec o dată cu stresul, expunerea pe termen lung la stres cronic poate duce la perturbări de somn grave.
............................................