x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Urzica, planta care te ferește de boli

Urzica, planta care te ferește de boli

13 Iun 2016   •   10:54
Urzica, planta care te ferește de boli
Sursa foto: ksena32/Getty Images/iStockphoto

În orice sezon puteţi consuma urzici dacă aţi fost prevăzători şi le aveţi în congelator, însă  primăvara şi vara sunt anotimpurile ideale pentru o cură de urzici. Planta, care aduce organismului o serie de nutrienţi, are reale proprietăţi terapeutice, scrie ziarulring.ro.

O masă cu mâncare de urzici aduce organismului de 200 de ori mai multă vitamina C decât dacă aţi mânca mere. De asemenea, urzicile sunt bogate în substanţe bioactive, precum fier, magneziu, calciu, potasiu şi siliciu, dar conţin şi vitaminele A, pe cele din complexul B, K şi PP.

Ce afecţiuni previne

O cură de urzici are efecte antianemice, energizante, vitaminizante, mineralizante, hepatoprotectoare, antimicrobiene, gastrosecretoare, antidiareice, antihemoragice, expectorante, emoliente, antitusive, antiastmatice, antiinflamatoare, diuretice
şi de activare a circulaţiei sângelui. Această plantă are şi efect antidiabetic, anticelulitic, antireumatismal şi imunostimulator, iar în aplicaţii externe are efecte astringente, antiseptice, cicatrizante, revulsive şi insecticide.

Ce tratează cu succes

O serie de boli, precum gastrita hiperacidă, ulcerul, pancreatita, hepatita, litiaza biliară şi ciroza, pot fi tratate cu urzici. De asemenea, indigestia, constipaţia, enterita şi hemoragia digestivă uşoară pot fi tratate cu urzici (se iau patru linguri cu pulbere de frunze uscate pe zi). În plus, această plantă ne scapă şi de paraziţii  intestinali. Pentru a combate anemia şi rahitismul, trebuie să beţi, timp de o lună, câte trei căni de infuzie de urzici pe zi.

Ajută rinichii şi plămânii

Problemele renale pot fi uşor învinse cu ajutorul urzicilor. Calculoza şi infecţia renală, retenţia, uremia, cistita, incontinenţa, prostatita şi guta sunt afecţiuni care se pot trata cu ajutorul acestei plante. Face minuni şi în bolile de plămâni. Bronşita, astmul, tusea, virozele, pneumonia şi TBC-ul se pot trata tot cu o cură de urzici. “Pentru a trata TBC-ul, se prepară un decoct din rădăcini şi frunze de urzică amestecate cu miere şi fagure alb. Timp de 60 de zile, trebuie să beţi trei căni din acest decoct la fiecare 24 de ore”, recomandă  Adrian Florea, specialist în medicină tradiţională chineză

×
Subiecte în articol: urzici urzica