Pensionarea, un nou început

După o viaţă de muncă, unii se bucură din plin cînd ajung la momentul pensionării. Alţii au probleme de adaptare şi depăşesc cu greu această etapă. Psihologul Ştefania Niţă spune însă că momentul pensionării ar trebui privit ca un nou început. Nu este un pas uşor, pentru că presupune schimbarea şi restructurarea ritmului de viaţă. Dar cu multă răbdare majoritatea oamenilor merg mai departe.

După o viaţă de muncă, unii se bucură din plin cînd ajung la momentul pensionării. Alţii au probleme de adaptare şi depăşesc cu greu această etapă. Psihologul Ştefania Niţă spune însă că momentul pensionării ar trebui privit ca un nou început. Nu este un pas uşor, pentru că presupune schimbarea şi restructurarea ritmului de viaţă. Dar cu multă răbdare majoritatea oamenilor merg mai departe.

"Pensionarea este un eveniment de viaţă important, aşa cum sînt căsătoria, naşterea, decesul. Această etapă firească a vieţii are impact atît asupra persoanei pensionate, cît şi asupra familiei: soţ/soţie, copii, nepoţi. Activitatea profesională influenţează foarte mult viaţa unui cuplu. De aceea, cînd aceasta dispare, relaţia de cuplu are nevoie de reorganizare o dată cu momentul pensionării", consideră psihologul Ştefania Niţă de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie.

Perioadă de tranziţie

Retragerea din activitatea profesională produce modificări importante în starea de spirit a "tînărului" pensionar. El poate deveni morocănos, agitat, ursuz, nervos. Pare că nimic nu îi intră în voie, nu îşi găseşte locul, consideră că este dat la o parte. Un om obişnuit toată viaţa cu munca va simţi nevoia ca în permanenţă să facă ceva, să plece undeva, să preia din sarcinile casei, să deţină controlul. Bineînţeles că aceste stări dificile destabilizează relaţia de cuplu. De obicei, bărbatul este cel care are aceste trăiri tumultuoase, mai ales dacă iese la pensie înaintea soţiei. Ea nu trebuie să subestimeze această perioadă de tranziţie. În măsura în care au format dintotdeauna un cuplu unit, cei doi au mai multe şanse de a trece cu bine peste stările tensionate.

Psihologul nostru atrage atenţia că, uneori, cel pensionat poate ajunge de la acest tumult la sentimentul de inutilitate şi chiar depresie. El începe să se izoleze, nu mai are încredere în sine, nu îl mai preocupă felul în care arată, nu îl mai interesează ce se întîmplă cu viaţa de cuplu.

Deseori, în mod greşit, pensionarea este văzută ca o închidere a perspectivelor, şi nicidecum ca un nou început. De aici apare tristeţea cu care mulţi se raportează la această etapă a vieţii. Psihologul Ştefania Niţă îi asigură că, în timp, îşi vor da seama că pensionarea nu înseamnă marginalizare, ci posibilitatea de a se odihni şi de a profita de munca şi cunoştinţele dobîndite pe parcursul a zeci de ani.

Problemele de adaptare, frămîntările, neîmpăcarea cu "viaţa de pensionar" ies la iveală de obicei în primii 2-3 ani de pensie. Apoi, treptat, persoana respectivă se linişteşte, acceptă şi îşi asumă această etapă a vieţii.
Soluţii pentru a ieşi din criză

Disconfortul provocat de momentul pensionării poate fi depăşit dacă persoana respectivă îşi găseşte un substitut al vieţii active. Fie se ocupă zilnic de nepoţi, fie continuă să aibă diverse angajamente şi activităţi de colaborare. Cei care au profesii liberale îşi păstrează mai uşor genul acesta de muncă part-time.

Partenerul de viaţă are un rol esenţial în depăşirea punctului critic, numit pensionare. Este necesar să înţeleagă suferinţa interioară care îl macină pe cel pensionat. Să încerce să se pună în papucii lui şi pe cît posibil să nu răspundă la accesele de furie sau de tristeţe. E important să nu accentueze sentimentul de inutilitate pe care cel pensionat îl resimte din plin. Să creeze o atmosferă prin care îi dă acestuia speranţa că pensionarea nu este un sfîrşit, ci doar continuarea vieţii. Atitudinea de genul "lasă că mă ocup eu de asta în locul tău" nu face decît să amplifice sentimentul de a fi inutil. Tendinţa de a-l trata pe cel pensionat ca pe un om bolnav este dăunătoare. Chiar dacă persoana pensionată trece printr-o perioadă dificilă, ea nu are nevoie de cocoloşire din partea partenerului de viaţă. Are nevoie dimpotrivă de valorizare şi de susţinere prin implicare în diverse activităţi.

Ideal ar fi să discute despre momentele prin care trec, să îşi acorde libertate în alegerea activităţilor preferate, dar să îşi planifice şi activităţi comune: plimbări, vizite la rude, prieteni, ieşiri cu nepoţii, excursii, vacanţe. Amîndoi trebuie să se înarmeze cu răbdare astfel încît să se acomodeze împreună la această nouă realitate a vieţii lor.

PROBĂ DE FOC. Pensionarea supune anumite cupluri unei veritabile probe de foc. Dezechilibrul poate fi atît de puternic încît divorţează chiar şi după zeci de ani de căsnicie. Este cazul celor care nu reuşesc să se adapteze noului ritm de viaţă, care nu îşi pot împărţi în mod echitabil rolurile şi sarcinile. Sînt cei care
de-abia la pensie au timp să descopere că nu mai au nimic în comun.

TIMP LIBER. Psihologul Ştefania Niţă le oferă "tinerilor" pensionari cîteva perspective optimiste. A fi la pensie înseamnă a avea la dispoziţie libertatea de-şi organiza timpul aşa cum doresc. Fără stres, fără obligaţii profesionale, fără stat la program. Ei îşi pot îndrepta atenţia şi preocupările către copii, nepoţi, care au nevoie de ajutorul lor. În felul acesta nu se vor mai simţi inutili.

GELOZIE. Chiar şi la vîrsta a treia pot apărea crize de gelozie şi posesivitate, exact ca în anii tinereţii. O dată cu pensionarea, atît femeile, dar mai ales bărbaţii devin suspicioşi, sensibili la lucruri mărunte. Încep să-i adreseze soţiei întrebări de genul: "Unde pleci?", "De ce te îmbraci aşa?", "Cît stai?", "Unde ai întîrziat atît?".

FRĂMÎNTĂRI. Bărbaţilor pensionaţi le este teamă de a nu fi părăsiţi, de a nu rămîne singuri. Aceste stări vin şi din suferinţa lor interioară. Imaginea de sine este zguduită atît de trecerea timpului, cît şi de momentul pensionării. Gelozia vine din nesiguranţă, neîncredere în sine, neputinţa de a schimba ceva.