Postul negru între gafe şi durere de cap

Femeile disperate că zboară acul cântarului şi nu se pot lepăda de kilogramele în plus ajung să apeleze la cele mai drastice cure de slăbire. Tăierea de pe lista "meniului" a majorităţii alimentelor le duce în situaţia ciudată de a recurge la aşa-zisul post negru. Cu alte cuvinte, le rămâne să bea doar apă şi să nu mestece nimic zile de-a rândul. Postul ăsta autoimpus poate face ravagii în organism.

Pentru că proiectul fiinţei umane prevede ca, în fiecare zi, dar în fiecare zi, în organism să pătrundă câte ceva din toate tipurile de alimente. Şi niţele dulciuri şi ceva grăsimi, cu siguranţă proteine. Dar este absolut indispensabilă prezenţa mineralelor, a vitaminelor şi a altor elemente trebuincioase chiar în cantităţi foarte mici. Or, abţinerea de la mâncare văduveşte organismul de aceste componente alimentare şi mecanismul dă rateuri. Nu numai că femeia sau bărbatul, care se supune unei diete brutale, de înfometare, ajunge să se ţină de pereţi din pricina slăbiciunii, ba adesea cura nemiloasă îi aduce pe mulţi în stare de leşin, încât îi ia Salvarea.
Adesea îi auzi pe oamenii care se înfometează prin curele severe văitându-se nu numai că văd negru în faţa ochilor de ameţeală şi că simt leşin în stomacul gol, dar îi mai pocneşte şi câte o migrenă, încât parcă le crapă capul.

ÎNFOMETAREA
Încercăm să demontăm obiceiul greşit al curelor cu înfometare, dar şi această zicere acuzatoare în privinţa durerilor de cap.
În primul rând, omul care-şi strică confortul vieţii cu o cură abruptă de slăbire nu poate să asocieze stării de rău o aşa-zisă migrenă. Pentru că migrena este o boală genetică cu alte mecanisme de formare. Migrena este o durere ce cuprinde jumătate din cap, însoţită de greţuri, vărsături, paloare şi o modificare a tensiunii arteriale. În timpul migrenelor, acelea adevărate, pot apărea şi defecte de mişcare, de mers, precum şi tulburări de vorbire. Migrena nu este o boală ce trebuie operată de chirurgi şi nu se rezolvă nici cu antibiotice, nici cu exerciţii de recuperare fizică. În cazul migrenei este o perturbare din naştere a echilibrului unor substanţe care realizează transmiterea fluxului nervos.

Tulburarea echilibrului acestor mediatori, adică stricarea echilibrului acetilcolinei şi a seretoninei, afectează pragul de apariţie a durerii şi apar migrenele. Cu alte cuvinte, se dă peste cap împletirea dintre acetilcolină şi seretonină, cele care duc mai departe comenzile creierului prin sistemul nervos. Cea mai des întâlnită migrenă, deci cea mai frecventă formă a acestei suferinţe congenitale, este migrena clasică. Există familii care din tată-n fiu suferă de migrenă. Apare durerea pe jumătate de faţă, mai ales la orbită. Durerea pulsează şi se observă cum joacă artera de la tâmplă. Apar dureri şi în ochi cu o pată neagră sau cu scântei şi steluţe în câmpul vizual.

Migrenele se întâlnesc mai mult la femei şi apar la pubertate, durând până la menopauză. Când această durere de cap apare după 40 de ani, nu e vorba despre o migrenă. Migrena clasică are trei faze. Prima fază precede durerea cea mare precum o aură instalată cu câteva zile sau cu câteva ore înainte de durerea pe jumătate din cap. Această aură premergătoare înseamnă o stare proastă în sistemul digestiv, ocular şi o senzaţie de astenie, de neputinţă. Apoi, peste câteva ore, apare durerea propriu-zisă pe jumătate de cap, care durează câteva ore. În plină migrenă, bolnavul se retrage, stă în întuneric, îl supără lumina şi zgomotul. Uneori, în plină migrenă, el varsă, are diaree şi tensiunea urcă.

Faza a treia a migrenei se constituie după dispariţia durerii de cap. La femei, se manifestă printr-o veselie dintr-o eliberare de chin, care duce la euforie. Cele trei faze ale migrenei se repetă la fel în fiecare criză. În tratamentul migrenei, se apelează la medicamente cum sunt ergotamina şi propanololul, iar uneori se trece şi la tranchilizante, chiar la sedative.

ECHILIBRU NUTRIŢIONAL
Revenind la curele nebuneşti de slăbire, trebuie menţionat că numai un medic îi poate indica unui pacient regimul de slăbire care i se potriveşte. Nu se poate aplica pe bandă rulantă o cură de slăbire la mai multe persoane, care fiecare în parte are un anume metabolism, o anume asociere de boli şi o depăşire individuală de kilograme a greutăţii normale. Nu contează foarte mult cantitatea din tipurile de alimente, cât foarte gravă este stricarea proporţiilor dintre ele. Să dăm câteva exemple. Omul nu se poate lipsi, totuşi, de pâine şi cartofi, dar glucidele e bine să fie luate mai ales din fructe. Omul trebuie să mănânce ceva pâine, dar aceasta nu trebuie să fie principala furnizoare de glucide. Cu prea multă pâine şi prea mulţi cartofi în meniul copilului se ajunge la apariţia unor copii pufoşi, prea graşi, cu inteligenţă redusă şi fără o imunitate eficientă.

Dacă este vorba despre glucide, cea mai bună cale de procurare a lor este din fructe. Fructoza din fructe face mai bine decât zaharurile concentrate. Fructoza, adică glucidele din fructe, se compune din 5 carboni care înseamnă o formă lesne de digerat. Produsele din zahăr concentrat conţin 6 carboni în alcătuire şi această înlănţuire cu 6 carboni nu trece uşor prin intestin şi ficat, acestea fiind obligate să fie organe care descompun zahărul concentrat în fructoză. Astfel, aceste organe sunt obosite cu o operaţie în plus. În postul negru, când bei doar apă, se pierde şi din grăsime, dar se pierde şi din masa musculară. Apar produşi de degradare mai ales din lipide, dar apar şi componenţi cetonici, care obosesc ficatul şi rinichii.

RAŢIE INDIVIDUALĂ
Celebra soprană Maria Callas, dorind să slăbească abrupt, s-a supus unui post negru, unui post neiertător şi a murit din tulburări ale funcţionării inimii. Bolnavii de inimă, de ficat, de rinichi trebuie să fie foarte circumspecţi cu regimurile alimentare recomandate de toţi neaveniţii. Pentru bolnavii de ficat există doi mari duşmani: sarea şi alcoolul. Pentru suferinzii cardiaci, sarea este inamicul numărul unu.
Cel cu suferinţe ale sistemului renal trebuie să mănânce sare cumpătat şi doar la indicaţia medicului.

Proteinele sunt absolut necesare. Nu atât pentru producerea de energie, ci pentru repararea oricărui ţesut, proteinele sunt cărămizile care se duc şi care refac orice ţestut. Un copil e bine să mănânce 1,5-2 grame de proteine superioare pe kilogramul de corp. La adult, raţia de proteine este mai scăzută, şi anume un gram de proteine nobile pe kilogram de corp.
În copilărie, se pot mânca mai multe grăsimi. Copilul e lăsat să mănânce unt, frişcă, lapte gras, pentru că astfel el îşi consolidează sistemul nervos.
În teaca fibrei nervoase intră grăsimi, dar prin înaintarea în vârstă procentul de grăsimi trebuie să descrească, pentru că acestea se depun pe vase, ducând la boli cardiovasculare.