Spitalul, bun la toate!

Peste cinci milioane de români au fost spitalizaţi în 2009, plasând ţara noastră printre primele state europene în privinţa internărilor. Deranjul e mare la FMI, care ne creditează, dar care trebuie să-şi recupereze banii împrumutaţi.

Aşa că FMI, un fel de bau-bau arătat românilor ori de câte ori mai trebuie operate amputări de fonduri, a convenit cu autorităţile de la noi să facă economii la „sănătăte”. Şi începe cu reducerea cu 10% a numărului internă­ri­lor în 2011. Ministrul Attila a zis OK şi a bătut obrazul românilor, semn că e cazul să ne simţim ceva mai sănătoşi în anul ce vine. Pentru că, vezi Doamne, românii n-ar fi chiar aşa de bolnavi, ci mai curând se dau bolnavi, întrecându-i pe englezi, pe olan­dezi, pe polonezi la câte zile petrec în spitale. Şi ca să facă economii în sistemul me­dical, din 2011, prioritare la internarea în spital nu sunt bolile, ci nişte criterii.

Dacă te încadrezi în criteriile stipulate în noul contract cadru – ca într-un pat al lui Procust – ai parte de un pat, mai sigur de o ju­mă­tate, într-un biet spital. Asta ne spu­ne ex­plicit ministrul Sănătăţii. Ce nu ne spu­ne ministrul, şi explică de ce suntem campioni la internări, este că, în România, toa­tă suflarea de la sate şi comune îşi în­gri­jeşte sănătatea la spital. Pentru că me­di­cii au dat bir cu fugiţii din mediul rural. Pentru că ambulatoriile sunt la pământ. Pentru că nu se face nimic în privinţa preven­ţiei. Pentru că starea de sănătate a po­pu­la­ţiei este la cote de avarie, fiind într-o îns­păi­­mântă­toare creştere numărul ro­mâ­nilor depistaţi cu cancere, cu diabet, cu boli ale inimii, numărul bebeluşilor care încă îşi mai pierd viaţa din cauza bolilor respi­ra­­torii. La noi, la ora asta, spitalul face totul: este şi medic de familie, şi ambulator, şi laborator de analize şi de investi­ga­ţii medicale, şi, mai ales în sezonul rece, este azil pentru bătrâni şi adăpost pentru cazurile sociale.