x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ştiri

15 Noi 2008   •   00:00

MELAMINĂ:Statele Unite intenţionează să controleze produsele lactate importate din China pentru a detecta eventualele urme de melamină, o substanţă toxică, a anunţat joi agenţia federală care se oupă de securitatea alimentară (FDA).

“În cadrul continuării strategiei sale de abordare a problemelor actuale privind contaminarea cu melamină a produselor de consum exportate de China, FDA şi-a extins controalele asupra importurilor de produse lactate chinezeşti şi de produse alimentare fabricate în China care conţin ingrediente lactate”, a precizat agenţia pe site-ul oficial. Până în prezent, potrivit FDA, “nu a fost semnalat în Statele Unite nici un efect asupra sănătăţii din cauza contaminării cu melamină provenind de la produse lactate sau produse conţinând ingrediente lactate”. Agenţia anunţase cu o zi înainte că şi-a extins prelevarea de probe de la produsele din China.

COLORANŢI
Marea Britanie face primul pas spre eliminarea coloranţilor azoici chimici de sinteză. Guvernul a fost de acord cu propunerea Agenţiei pentru Standarde Alimentare de a sista în mod voluntar utilizarea aditivilor E102 tartrazină, E104 galben de chinolină, E110 galben portocaliu (sunset yelllow), E122 carmoizină (azorubină), E124 roşu ponceau 4R şi E129 roşu allura. Cercetători de la Universitatea din Soumphton au dat publicităţii un studiu prin care dovedeau că aceşti coloranţi au efecte foarte grave asupra comportamentului copiilor. Consumaţi chiar şi în cantităţi mici induc apariţia sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). Pentru ca măsura să fie cât mai eficientă, guvernul britanic a cerut autorităţilor competente să colaboreze cu producătorii, astfel încât toţi să poată face înlocuirea până la sfârşitul lui 2009. 

CONTROALE
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a reluat controlul supermarketurilor şi hipermarketurilor, cu privire la diferenţa dintre preţul afişat şi cel plătit, la diferenţa dintre gramajul înscris pe produs şi adevărata cantitate şi referitor la produsele alimentare expirate. Aceste abateri au fost descoperite în timpul ultimului control realizat la sfârşitul lunii octombrie. Numărul amenzilor contravenţionale date pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor s-a ridicat la 274. În plus, inspectorii ANPC au emis, pentru prima dată în cazul supermarketurilor şi hipermarketurilor, 81 de decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte. Conducerea ANPC a decis reluarea controlului, pentru a urmări punerea în aplicare a deciziilor emise. Astfel, până în acest moment, deficienţele semnalate de inspectorii Autorităţii au fost remediate.

SONDAJ
Majoritatea părinţilor din Marea Britanie au impresia că, dacă le dă copiilor de mâncare prăjituri cu fructe, băuturi carbogazoase, chipsuri sau suc de portocale, acoperă necesarul de fructe şi legume. Aceştia cred că chipsurile sunt în definitiv tot cartofi, chiar dacă au trecut printr-un proces tehnologic, iar fructele din prăjituri sunt la fel de pline de vitamine ca cele consumate ca atare.

Cercetarea a fost făcută pentru a vedea care sunt obiceiurile alimentare ale britanicilor. Potrivit studiului, doar într-una din cinci familii copiii consumă cinci porţii de fructe şi legume zilnic.

Cel mai grav este faptul că unu din douăzeci de micuţi nu mănâncă nici un fel de fructe şi legume, iar 15% dintre părinţi cred că nu este de datoria lor să le explice copiilor ce înseamnă alimentaţia sănătoasă.

×
Subiecte în articol: bun de consum