x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Asaltul maşinilor autonome

Asaltul maşinilor autonome

de Cătălin F. Vărzaru    |    17 Mai 2017   •   20:50
Asaltul maşinilor autonome

Cel mai mare jucător de pe piaţa auto europeană, Germania, a adoptat prima lege privind maşinile autonome. Este un pas important către o viitoare legislaţie europeană şi către circulaţia autonomă pe magistralele UE. Teste cu automobile în care şoferul devine spectator au fost efectuate în mai multe oraşe europene sau asiatice, dar campioni în domeniu rămân americanii. În California există deja 180 de maşini care sunt testate în modul de conducere autonom şi 27 de companii care şi-au luat licenţe pentru desfăşurarea unor astfel de teste. Unde se află România în toată această ecuaţie de multe miliarde? România are încă o infastructură care adună 31.084 kilometri de drumuri naţionale, judeţene şi comunale pietruite sau de pământ.

Germania devine al doilea mare jucător de pe piaţa mondială auto care adoptă o legislaţie care să permită circulaţia maşinilor autonome. Actul normativ stabileşte regulile pe care şoferul trebuie să le respecte atunci când supraveghează un automobil autonom, vinovăţia în caz de accident şi impune, în premieră, folosirea unei cutii negre a automobilului, ca în cazul avioanelor. Germania urmează exemplul SUA care a adoptat anul trecut un set de reguli pentru cei care vor să folosească maşinile autonome pe drumurile publice. Spre deosebire de prevederile americane, regulile germane sunt mai simple. Potrivit actului normativ, şoferul este obligat să rămână pe scaunul de la volan pe tot parcursul cursei. El are obligaţia să preia controlul atunci când sistemele care asigură autonomia vehiculului îi solicită acest lucru. În prezent, aceste sisteme montate pe modelele de serie ale unor maşini premium avertizează sonor şi vizual şoferul că e cazul să pună mâna pe volan. Dacă acum şoferul trebuie să fie atent la trafic, viitoare legislaţie îi permite să facă altceva în timp ce maşina îşi vede de trafic. Vinovăţia în caz de incident în trafic se stabileşte în funcţie de cine se afla la volan. Dacă maşina era condusă de om, se merge pe legislaţia prezentă în care şoferul răspunde pentru faptele sale. Dacă, în schimb, maşina se afla în modul autonom responsabilitatea va apărea în sarcina constructorului. Şoferul nu va avea posibilitatea să tragă în piept autorităţile pentru că toată cursa va fi înregistrată cu ajutorul unei cutii negre care va fi prezentă pe orice vehicul autonom. Cutia neagră va monitoriza şi parametrii maşinii și funcţionarea sistemelor autonome în scopul updateurilor şi corecturii erorilor. Autorităţile germane prevăd în strategia de transporturi o utilizare în cel mai scurt timp a maşinilor autonome pe drumurile publice din moment ce au anticipat o modificare a legislaţiei în domeniu cel puţin o dată la doi ani.

Cum e legislaţia în SUA

Departamentul Transporturilor din SUA a lansat un ghid de peste 100 de pagini dedicat vehiculelor autonome. Aceste sunt diferenţiate pe şase categorii. Nivelul zero este acela în care şoferul uman face totul. La nivelul 1, un sistem automat poate ajuta uneori şoferul la unele funcţii. De la nivelul 2, un sistem automat este capabil să îndeplinească anumite sarcini, timp în care şoferul poate monitoriza mediul înconjurător şi realizează celelalte sarcini. La nivelul 3, sistemul automat este capabil să îndeplinească anumite sarcini şi să monotorizeze mediul înconjurător. Şoferul trebuie să fie pregătit să preia controlul în orice moment. Acesta este nivelul maxim la care au ajuns în acest moment automobilele de serie. Dincolo de nivelul 4, un sistem automat este capabil să îndeplinească toate sarcinile şi să monotorizeze mediul înconjurător, dar numai în anumite condiţii, pentru ca la nivelul 5, computerul să fie capabil să poată efectua toate sarcinile legate de condus în orice condiţii, la fel ca un şofer. Conform legislaţiei americane, maşinile de nivel 4 şi 5 vor putea fi conduse şi de persoane care nu posedă permis.

O afacere de viitor

Cât e de mare afacerea automobilului autonom? Dacă ar fi să ne luăm după analiştii de la Goldman Sachs piaţa are acum un potenţial de trei miliarde de dolari. Dar aceasta ar urma să crească în următorii opt ani de 32 de ori, până la 96 de miliarde de dolari pentru ca în 2035 să atingă cifra de 290 de miliarde de dolari! În faţa unui asemenea potenţial egalat doar de explozia smartphone-urilor şi a gadgeturilor aferente, cei mai importanţi producători europeni s-au pregătit deja pentru apropiata eră a automobilului autonom. Daimler a anunţat recent încheierea unei alianţe cu gigantul Bosch pentru accelerarea dezvoltării de sisteme dedicate maşinilor autonome. Câteva dintre aceste soluţii sunt gândite să fie produse chiar la centrele de cercetare Bosch din România, cu ajutorul specialiştilor români. Printre sistemele pe care le vizează dezvoltarea alianţei Daimler – Bosch se numără şi posibilitatea de a-ţi chema maşina printr-o aplicaţie şi transportul automat către destinaţia dorită. O imagine desprinsă din Star Trek care ar putea deveni reală chiar în următorul deceniu. Mai ales că giganţi IT precum Google sau startup-uri de mare succes precum Uber sunt extrem de prezente şi de interesate în domeniul maşinilor autonome. La rândul său, BMW a anunţat că va schimba orientarea noii divizii „i” de la automobilele electrice la sistemele automate care începând cu anul 2021 vor fi integrate în întreaga gamă a constructorului bavarez. BMW iNext a urma să fie primul model autonom al mărcii care este preconizat să fie lansat în 2021. "Brandul i va fi întotdeauna pentru cea mai nouă tehnologie, lucruri foarte specifice. Ne oferă o ocazie foarte bună să venim cu lucruri grozave fără să fim nevoiți să le extindem pe o gamă variată imediat. La lansarea brandului ne-am concentrat pe electrice, acum pe tehnologie autonomă, dar după aceea vom trece la altceva", declara Hildegard Wortmann, vicepreședintele BMW. Volkswagen vede autonomia strâns legată de dezvoltarea comunicaţiilor, pentru circulaţia eficientă a unui astfel de automobil fiind necesară procesarea unor pachete uriaşe de informaţii provenite de la device-uri în mişcare. "Toate soluțiile viitoare pentru mobilitate se bazează pe abilitatea de a gestiona cantități mari de date în interiorul și exteriorul mașinii. 5G este cheia pentru a permite tehnologiei să gestioneze mari cantități de date pentru a îmbunătăți experienta utilizatorilor", declara Volkmar Tanneberger, șeful departamentului de dezvoltare electronică din cadrul Volkswagen. La rândul său, şeful Alianţei Nissan-Renault Carlos Ghosn spunea în discursul său de la Formul Economic Mondial de la Davos că "Mașinile autonome vor aduce o lume în care suntem liberi nu numai să ne verificăm mailurile sau să ne uităm la televizor în timp ce suntem pe scaunul șoferului, ci și să utilizăm un birou complet în plină mișcare. Poți să fii în mașină și să faci tot ce faci de obicei acasă sau la birou, cu excepția mobilității”.

Ce e pe şosea

Faptele sunt mult mai palide decât declaraţiile. Maşinile autonome sunt testate timid şi nu doar din cauza vidului legislativ, ci mai ales a faptului că tehnologia şi puterea de procesare nu sunt capabile de operaţii atât de complexe încât să poate fi integrate în mod eficient pe automobilele existente. În multe locuri, cum este şi România, una dintre cele mai mari probleme ar putea fi infastructura. În prezent, Nissan face teste cu maşini autonome în Londra. Maşinile autonme ale Nissan sunt dotate cu radare, camere video şi lasere şi au fost supuse la teste relativ simple pentru că sunt necesare cartografieri precise ale traseelor. Următoarele ţine ale nipponilor vor fi oraşe din Olanda şi metropola pariziană. Maşinile sunt setate să ruleze doar prin oraşe şi să atingă viteze de maximum 80 km/h. Nissan a mai testat automobilele sale autonome în California şi Japonia. SUA sunt cele mai avansate din punct de vedere al testelor efectuate cu maşini autonome. Modelele Tesla, care au cele mai avansate funcţii ce permit rulajul semiautonom, sunt omniprezente pe continentul american. Statul California a acordat 27 de licenţe pentru companiile care vor să testeze pe drumurile publice maşini autonome, iar 180 dintre acestea se află deja în circulaţie, sub strictă observaţie. 77 dintre automobile sunt de la Waymo care aprţine de Google, iar 27 sunt de la General Motors. Uber are şi ea în plan să teste astfel de maşini. Printre cei care au mai obţinut licenţe se numără Mercedes şi Volkswagen.

Câteva probleme

Grupul francez PSA a ales ca teren de joacă Asia. Peugeot a semnat un parteneriat cu compania de robotica nuTonomy pentru a furniza maşini în vederea testelor de autonomie. Sistemele vor fi montate de partenerii asiatici care au licenţe pentru testarea acestor maşini pe o zonă de 4 kilometri pătraţi în Singapore. NuTonomy va monta senzori, camerele video şi software-ul pe SUV-uri Peugeot 3008, testele urmând să înceapă în septembrie. Obiectivul experimentului este ca Peugeot-urile să aibă grad maxim de independenţă care să permită circulaţia fără interevenţia şoferului. Dincolo de planuri şi teste, există multe probleme majore care stau în calea automobilelor autonome. Cum ar fi puterea de calcul imensă necesară sistemelor autonome, vulnerabilitea în faţa atacurilor cibernetice şi infrastructura deficitară care va împiedica folosirea în bune condiţii a senzorilor calibraţi în condiţii ideale de trafic.

Cifre

- 3 miliarde de dolari, nivelul afacerii cu automobile autonome în prezent

- 290 de miliarde de dolari, nivelul afacerii cu automobile autonome la nivelul anului 2035


Dezavantaje

- autovehiculele vor fi dependente de comunicaţii

- maşinile vor fi expuse atacurilor cibernetice

- vor fi foarte scumpe pentru că vor necesita sisteme complexe şi putere de calcul


Avantaje

- vor ajuta la fluidizarea traficului

- vor permite o mai mare mobilitate

- vor putea împiedica atacuri teroriste cu vehicule capcană

×
Subiecte în articol: masini autonome