x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Bucureştiul, magnet pentru ansamblurile rezidenţiale

Bucureştiul, magnet pentru ansamblurile rezidenţiale

de Paul Barbu    |    29 Ian 2016   •   12:07
Bucureştiul, magnet pentru ansamblurile rezidenţiale
Sursa foto: Foto: Diana Oros

Valoarea totală a celor mai impor­tante cinci proiecte imobiliare reziden­ţiale începute în Capitală se ridică la peste două miliarde de euro, potrivit unor surse de pe piaţa imobiliară.

Cu toate acestea, sumele care vor fi inves­tite în 2016 ajung la 15% din total. Proiectele se află în diverse stadii, astfel că dacă pentru unele abia au fost achiziţionate terenurile, la altele au demarat deja lucrările de construcţii.

Cel mai mare proiect rezidenţial din România se prefigurează a fi cel dezvoltat de grupul Ikea (Vastint România) în zona Băneasa-Sisești, pe un teren în suprafață de circa 50 de hectare. Proiectul Ikea va depăși astfel cel mai mare proiect rezidențial din prezent, Metalurgiei Residence, care va număra 15.000 de locuinţe.

Ansambluri cu facilităţi de lux

„Pe locul trei se situează Impact, care a anunțat în acest an pentru București inves­tiții în complexul Green­field, atât în construcția de noi locuințe, fiind prevăzute până la 6.000 de unități, cât și într-un centru spa&wellness”, ne-au declarat consul­tanţii HomeFinders. Cei de la Impact au anunțat că vor demara în 2016 și dezvol­tarea unui proiect care va include circa 1.000 de locuinţe, în zona Barbu Văcărescu din Capitală.

La rândul său, dezvoltatorul Opus Land Development a alocat 20 de milioane de euro în continuarea dezvol­tării ansamblului Cosmopolis, ridicat în nord-estul Bucureştiului. „Investițiile vizează construcția de locuințe noi, dar și facilități suplimentare pentru locatari”, potrivit celor de la HomeFinders.

AFI Europe merge mai departe

Şi grupul israelian AFI Europe, dezvoltatorul mall-lului AFI Cotroceni, rămâne activ pe piaţă, el având în pregătire dezvoltarea unui ansamblu cu 1.700 de locuinţe, în zona Bucureștii Noi. Planurile grupului spaniol Hercesa vizează o investiție de 14 mili­oane de euro pentru un ansamblu cu 132 de locuinţe. „Termenul de finalizare al primului bloc, cu 66 de apartamente, este aprilie 2017”, spun cei de la Hercesa.

Pe de altă parte, dezvoltatorul Militari Residence are şi el planuri de construcţii pentru 2016, dar încă nu ştie valoarea inves­tiţiilor. Deocamdată, din cele 1.000 de apartamente pe care le-a construit, 400 s-au vândut deja, iar pentru restul ritmul de achiziţie este de 6-7 pe zi.

×