Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sunt ani care promit revoluții și ani care produc, pe nesimțite, reconfigurări decisive. Am senzația că 2026 va aparține celei de‑a doua categorii. Nu va intra în istorie printr‑un eveniment unic sau o criză totală, ci prin acumularea unor decizii greșite sau inspirate, prin diferențele tot mai vizibile dintre cei care se adaptează rapid și cei care rămân prizonieri ai inerției. Va fi, mai degrabă, un an al selecției în care agilitatea strategică va scoate în evidență învingătorii.
Pentru spectacol, pentru câștigarea ieftină a audienței sau din prostie, lumea e bombardată cu titluri alarmiste care ne anunță că mărșăluim spre colaps. Eu nu cred asta. Cred că economia globală va continua să crească, probabil cu o viteză modestă (sub %), inflația se va tempera, iar dobânzile vor intra pe o traiectorie mai previzibilă. Dar chiar cu această aparență de normalizare trebuie să acceptăm și o realitate mai incomodă: s‑au schimbat regulile jocului. E o veste proastă pentru cei care fie nu le înțeleg, fie nu le acceptă. Vor plăti costuri mari.
O creștere fără entuziasm, dar cu consecințe
Finanțele mondiale sunt de acord că 2026 nu va fi un an al „boom”‑ului, ci al unei creșteri fără entuziasm. Instituțiile internaționale vorbesc despre reziliență, nu despre avânt. Această nuanță contează. Creșterea moderată înseamnă că marjele de eroare sunt mici: o decizie fiscală greșită, un șoc energetic sau o escaladare geopolitică pot transforma rapid un scenariu benign într‑unul problematic.
Mai important, creșterea va fi profund inegală. Unele economii vor accelera, profitând de investiții în tehnologie și de politici coerente; altele vor rămâne blocate în stagnare, sufocate de datorii, demografie nefavorabilă și lipsă de reforme. Povestea globală nu va mai fi una comună, ci o colecție de traiectorii divergente. Această fragmentare este poate cel mai subestimat fenomen al momentului. Nu mai trăim într‑o lume în care ciclurile economice sunt sincronizate. În 2026, succesul sau eșecul vor depinde mai puțin de contextul global și mai mult de calitatea deciziilor interne.
Geopolitica: competiție permanentă, fără final
Dacă economia oferă un fundal fragil, geopolitica este cea care adaugă tensiune. Avem toate semnele că marile rivalități nu se vor încheia și nici nu vor degenera, cel mai probabil, într‑un conflict deschis între puteri. Vom asista, în schimb, la o competiție continuă, fragmentată, purtată prin sancțiuni selective, presiuni comerciale și lupte pentru influență în piețele emergente.
Ideea unei lumi împărțite în blocuri rigide este seducătoare, dar falsă. Realitatea lui 2026 va fi dominată de alianțe flexibile, adesea contradictorii. Statele vor coopera într‑un dosar și se vor confrunta în altul. „Realpolitik tranzacțional”: suntem într-o epocă în care pragmatismul va bate ideologia, iar interesul economic va dicta multe dintre deciziile politice, cum am mai semnalat și în alte comentarii aici.
În acest context, puterea nu mai înseamnă doar mărimea economiei sau forța militară, ci capacitatea de a te mișca rapid: de a schimba parteneri, de a redirecționa fluxuri comerciale, de a negocia excepții și aranjamente temporare. Agilitatea devine o formă de suveranitate.
Economia reală: sfârșitul eficienței pure
Unul dintre marile atribute dorite ale globalizării - eficiența maximă - pare a fi definitiv abandonat. Companiile nu mai caută lanțuri de aprovizionare „perfecte”, ci reziliente. Costurile cresc, redundanțele se multiplică, iar „just‑in‑time” („exact la timp”) este înlocuit treptat de „just‑in‑case” („pentru orice eventualitate”). În 2026, firmele care vor supraviețui și prospera nu vor fi cele mai ieftine, ci cele mai adaptabile. Capacitatea de a muta producția, de a schimba furnizori, de a digitaliza rapid procesele va face diferența între profit și pierdere. Flexibilitatea și robustețea în fața șocurilor (reziliența, adică) devin o investiție strategică, nu o cheltuială defensivă. Aceeași logică se aplică finanțelor. Lichiditatea, accesul la piețe alternative de capital și gestionarea inteligentă a riscului vor separa companiile solide de cele vulnerabile. 2026 nu va ierta supraîndatorarea și nici dependența de o singură sursă de finanțare.
Tehnologia va face diferența
Inteligența artificială și digitalizarea vor fi, mai mult ca oricând, linia de demarcație între câștigători și pierzători. Nu pentru că toată lumea va adopta aceste tehnologii, ci pentru că nu toți o vor face inteligent. În 2026, tehnologia va amplifica diferențele existente. Economiile și companiile care investesc strategic în AI, automatizare și date vor câștiga productivitate și flexibilitate. Celelalte vor rămâne captive în modele de business depășite, cu costuri ridicate și reacții lente.
Există însă și un risc social major. Fără politici de educație și recalificare, beneficiile tehnologiei se vor concentra, alimentând tensiuni sociale și politice. Agilitatea strategică nu este doar o problemă de investiții private, ci și de guvernanță publică.
Energie și hrană: dosarele ignorate prea mult timp
2026 va confirma un adevăr incomod: energia și securitatea alimentară nu sunt teme conjuncturale, ci structuri de putere. Cum am mai scris, energia nu mai este de mult doar o marfă, este o armă strategică, este un atribut al securității. Țările care și‑au diversificat sursele energetice și au investit în infrastructura de energie vor fi mai puțin vulnerabile la șocuri externe. Celelalte vor continua să plătească prețul dependenței.
În agricultură, schimbările climatice și fragmentarea comerțului obligă la regândirea lanțurilor logistice. Securitatea alimentară devine o problemă strategică, nu doar una economică, cu implicații directe asupra stabilității politice.
Marile puteri: nici învingători, nici învinși
Statele Unite vor rămâne principalul motor al cererii globale, susținute de consum și inovație. Totuși, polarizarea internă va continua să introducă un element de impredictibilitate. Iar China va continua reechilibrarea dificilă dintre stimuli economici și reforme structurale, într‑un context intern mai fragil decât recunosc autoritățile. Prinsă în menghina competiției cu cele două mari puteri economice, Uniunea Europeană va avansa greoi, dar stabil, dacă va reuși să mențină coerența politicilor și să accelereze investițiile în energie și digitalizare. Fragmentarea politică rămâne însă un risc major. Rusia și blocul BRICS vor continua să construiască alternative la arhitectura economică occidentală, dar lipsa coeziunii va limita impactul imediat.
Anul agilității
2026 nu va fi anul marilor promisiuni, ci al testelor tăcute. Va penaliza rigiditatea, dogmatismul și lipsa de viziune. Va recompensa adaptabilitatea, prudența și investițiile inteligente. Pentru guverne, ne așteptăm la planificare pe scenarii, nu pe certitudini. Pentru companii și investitori, mesajul este și mai dur: flexibilitatea capitalului și a operațiunilor nu mai este opțională.
Schimbarea este singura constantă, o știm de mult. Adevărata putere în 2026 nu va fi dată de mărime sau tradiție, ci de capacitatea de a reacționa rapid. Agilitatea strategică nu mai este un simplu avantaj competitiv. Este o condiție de supraviețuire.
—
Daniel Apostol este editorialist, analist economic și expert în politici publice, prim-vicepreședinte ASPES.
Citește pe Antena3.ro
