x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ECONOMIC - Stirile zilei

ECONOMIC - Stirile zilei

24 Mar 2004   •   00:00
Bancherii acuza incalcarea legii bancare

Mai multi bancheri au reactionat negativ fata de masura adoptata de Executiv, care stabileste ca CEC poate acorda ANL si Companiei Nationale de Investitii credite in valoare totala de 6.500 de miliarde lei. Ordonanta emisa de Guvern ofera bancii posibilitatea sa depaseasca limita impusa de legea bancara pentru finantarea unui singur client, de 20% din fondurile proprii. Reprezentantii sistemului bancar au apreciat ca imprumuturile CEC pentru ANL si CNI reprezinta incalcarea grava a legii bancare, distorsionarea concurentei si lipsa transparentei in finantarea proiectelor publice. „ANL nu are capacitatea de a dezvolta astfel de proiecte-gigant. Iar ne intoarcem la institutii de stat de genul ICRAL, finantat totusi din fondurile unei banci, ceea ce mi se pare periculos", a spus Bogdan Baltazar presedintele BRD.

Ianuarie a adus 116 milioane de euro

Conform datelor statistice provizorii furnizate de Banca Nationala a Romaniei, in luna ianuarie 2004, valoarea investitiilor straine directe in Romania a fost de 116 milioane de euro. In perioada similara a anului trecut, valoarea inregistrata a fost de circa 87 milioane de euro. Datele prezentate de catre Agentia Romana de Investitii Straine (ARIS) releva o crestere procentuala de 33% a investitiilor straine directe in tara noastra in luna ianuarie 2004, fata de aceeasi luna a anului precedent. (Catalin Budescu)

A inceput tiparirea formularelor pentru IVG

Imprimeria Nationala a inceput sa tipareasca formularele de declaratii aferente impozitului pe venit, se arata intr-un comunicat al institutiei. Persoanele fizice care au realizat anul trecut venituri aflate sub incidenta impozitului global vor primi la domiciliu toate formularele de declaratii, precum si un plic pretiparit cu adresa postala a administratiei financiare in a carei raza teritoriala contribuabilii au domiciliul. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Finantelor exista 3 milioane de contribuabili in tara. (Daniela Ivan)

Incepe negocierea capitolelor financiare

Romănia va incepe negocierile cu UE asupra capitolelor financiare, a anuntat ministrul de Externe, Mircea Geoana. Consiliul Afacerilor Generale, forul politic european, a aprobat propunerea Comisiei Europene privind pachetul financiar din negocierile de aderare pentru Romănia si Bulgaria. „Avem ambitia ca pana in luna aprilie sa prezentam documentele comune de pozitie si speram ca in urmatoarele cateva luni sa putem sa avem vesti foarte bune de la cele mai importante capitole de negociere, cele cu incarcatura financiara", a mai spus Geoana.

De la picamer la calculator

Peste o suta de mineri de la Exploatarea Rodna vor invata sa utilizeze calculatorul si sa creeze pagini web, in cadrul proiectului „De la picamer la calculator". Programul care vizeaza recalificarea minerilor disponibilizati este asigurat de catre Agentia Nationala pentru Dezvoltarea si Implementarea Programelor de Reconstructie a Zonelor Miniere. Proiectul „De la picamer la calculator" are o finantare de 2.500 de lire sterline si este implementat de Fundatia Bistrita Progres, care va achizitiona cu banii primiti cinci computere. (Catalin Budescu)

×
Subiecte în articol: economic