x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Hidroelectrica e la mana băncilor

Hidroelectrica e la mana băncilor

de Daniel Ionaşcu    |    10 Sep 2012   •   12:24
Hidroelectrica e la mana băncilor

Un numar de 381 creditori au inregistrat la tribunal creante de 5,492 miliarde de lei asupra Hidroelectrica, insa administratorul judiciar a recunoscut in tabelul preliminar creante de 3,509 miliarde de lei.

Din aceasta suma bancile detin 69%, astfel ca soarta Hidroelectrica va fi stabilita de de catre bancile creditoare. Acestea vor aproba vineri tabelul preliminar al creditorilor. Tot atunci se va vota administratorul judiciar si comisionul acestuia.
Tabelul creditorilor va fi definitiv numai dupa ce se vor termina de judecat in instanta eventualele contestatii, procedura care poate dura si un an de zile.

Pe langa creantele admise au mai fost inregistrate, dar cu anumite conditii, creante suplimentare de 804 milioane lei si au fost respinse creante 1,179 miliarde lei.
"Baietii destepti au cerut 870 milioane de lei, insa toate solicitarile au fost respinse", a declarat Remus Borza, partener la Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica. Alpiq Industries a cerut daune de 527 milioane lei pentru denuntarea contractului iar Alro a cerut 129 milioane de lei pentru prima forta majora, cea din 2011.
"Hidroelectrica nu intentioneaza sa dea teapa nimanui", a subliniat Borza.

Creantele garantate sunt indeosebi bancile si au fost admise la masa credala cu 1,69 miliarde de lei, la care se adauga sub conditie alte 784 milioane lei.

Creantele salariale insumeaza 9,7 milioane de lei, la care se mai adauga 1,5 milioane lei drept creante admise sub conditie.
In privinta creantelor bugetare, acestea insumeaza 536 milioane lei, insa au fost recunoscute doar 0,5 milioane lei. Restul sunt detinute de catre Fisc si Ministerul Economiei.

Creditorii chirografari sunt in numar de 275 si au solicitat 3 miliarde de lei. Din aceasta suma, Euro Insol a admis 1,807 miliarde lei, alte 247 milioane lei sunt sub conditie iar 1,051 miliarde lei au fost respinse. In aceasta categorie a creditorilor chirografari se afla un numar de 5 banci, la care se adauga companiile Voith si Andritz - cele care retehnologizeaza Oltul Inferior si Portile de Fier-, dar si o serie de prestatori de servicii, precum Hidroconstructia, Energomontaj, Romelectro si Constructii Hidrotehnice Iasi.
Borza a acuzat de "imoralitate" o serie de companii de stat care "si-au facut investitii de mediu si retehnologizare" pe banii Hidroelectrica si acum s-au inscris pe lista creditorilor. El a amintit de faptul ca producatorii termo au provocat pierderi de 190 milioane de euro Hidroelectrica prin contractele paguboase incheiate cu acestia de compania de stat. "Hidroelectrica achizitiona energie cu 250 lei/MWh si o revindea cu 89 lei pe piata reglementata si cu 130 lei baietilor destepti", a spus Borza. Dintre companiile de stat amintite de el se afla Nuclearelectrica, cu 41 milioane de lei ceruti pentru "penalitati de intarziere".

El a mai aratat cu degetul si Alro, care "ar trebui sa aprinda in fiecare zi cate o lumanare pentru Hidroelectrica", pentru ca a beneficiat atata timp de energie hidro ieftina iar acum a cerut 129 milioane lei pentru forta majora din 2011. Alro este unul dintre cei patru beneficiari de contracte bilaterale ale caror intelegeri au fost mentinute de administratorul judiciar, alaturi de Electromagnetica, Elsid si Electrocarbon. Preturile au fost, insa, majorate. "Nicio fapta buna nu ramane nepedepsita", a spus ironic Borza.

×
Subiecte în articol: bănci hidroelectrica