x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Mark Mobius: "România e la fel de atractivă ca Unganda sau Botswana”

Mark Mobius: "România e la fel de atractivă ca Unganda sau Botswana”

18 Ian 2011   •   16:10

"România e la fel de atractivă pentru investitori ca Uganda sau Botswana”, a declarat ieri Mark Mobius, şeful Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, într-un interviu pentru Pro Tv si incont.ro.

"România este o piaţă marginală. Chiar dacă este membră a Uniunii Europene, asta nu înseamnă mare lucru din perspectiva pieţei de capital. Uitaţi-vă la Grecia! Are probleme mai mari cu datoriile decât o piaţă emergentă”, a spus Mobius.
"Sunt multe exemple în care guvernul nu pare să înţeleagă cât de important este să atragi investitori străini şi mai ales să-i tratezi corect şi cinstit”, a explicat Mobius.

Precedentul Romgaz
El a făcut aceste declaraţii în contextul în care Franklin Templeton a avut deja mai multe ciocniri cu statul, în special în sectorul energetic. Fondul Proprietatea este acţionar cu 15% la Romgaz iar administratorul său s-a opus "donaţiei” către stat a 400 de milioane de lei din conturile firmei. Suma este mai mult de jumătate din lichidităţile de 770 milioane de lei pe care le Romgaz le avea în conturi la finele lui 2009, potrivit raportărilor de la Registrul Comerţului. Franklin Templeton cere demisia membrilor Consiliului de Administraţie care au votat favorabil donaţia şI a pornit acţiuni în justiţie pentru recuperarea sumei.
Ionuţ Popescu, fost ministru al Finanţelor şi director la FP, spunea recent că donaţia e un "jaf” şI că statul trebuie să asigure un tratament egal tuturor acţionarilor dintr-o societate. El argumenta atunci că şI acţionarii firmuliţelor s-ar putea gândi să îşi doneze lor înşişi bani, evitând eventualii acţionari minoritari sau plata taxelor.

Electra şI Hidroenergetica, "o idee proastă”
O altă ciocnire cu statul o are în privinţa formării Electra şI Hidroenergetica, cei doi giganţi energetici naţionali, pe care Franklin Templeton a reuşit să o blocheze în justiţie. Statul doreşte să comaseze companiile sale pentru a salva termocentralele şI mineritul, însă Fondul Proprietatea se opune deoarece deţine acţiuni la crema energeticii româneşti, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Cele două companii ar avea o profitabilitate discutabilă. De asemenea, FP se simte nedreptăţită din moment ce proiectul oficial ia in considerare un pachet de 9,7% din acţiunile deţinute de FP la Nuclearelectrica. Or, în legislaţia iniţială, se prevedea să aibă 20%, dar cota sa a scăzut în urma unor majorări succesive de capital derulate de stat iar Fondului i-a fost interzis să participe.

Restructurarea companiilor Electra şi Hidroenergetica reprezintă o "idee proastă”, una dintre soluţii fiind mai degrabă listarea societăţilor la Bursă, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, şi Greg Konieczny, vicepreşedinte executiv al Templeton Emerging Markets Group şi manager de fond al Fondului Proprietatea. Trei dintre companiile ce vor fi fuzionate sunt deţinute în proporţie de 100% de către stat, fie direct, fie prin mult mai puţin profitabila Termoelectrica. Astfel, în opinia reprezentanţilor Franklin Templeton, participaţia acţionarilor Fondului Proprietatea va fi diluată.

Noi vrem dreptate
Conform lui Mobius, investitorii se simt înşelaţi, iar Guvernul României ar trebui să ia exemplul celor din Singapore sau Hong Kong. "Dacă România vrea să avanseze, să se dezvolte economic, atunci creşterea ţintită ar trebui să fie de 5-7% anual. Dar pentru asta sunt necesare investiţii. Şi cum poţi să convingi un investitor să vina la tine în ţară când tu nu ai un sistem legal de încredere?”, se întreabă Mobius.

Speculaţii cu acţiuni
Fondul Proprietatea se va lista la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) din 25 ianuarie fără vreo ofertă de acţiuni. Titlurile sale au fost folosite în speculaţii financiare în ultimii trei ani, de când din martie 2008 tranzacţionarea lor a devenit legală. Din cauza crizei, o acţiune cu valoarea nominală de 1 leu se tranzacţiona pe piaţa gri cu 0,15 lei în momentele cele mai de jos. Acum se vând cu 0,5-0,6 lei. Dacă primele tranzacţii se vor face la aceste cotaţii unii speculatori vor face un profit de 300-400%. O serie de politicieni au achiziţionat şI ei acţiuni la Fond în ultimii ani. Dintre aceştia fac parte fostul ministru al Finanţelor Ionuţ Popescu, senatorul UDMR Verestoy Attila dar şI investitorul bursier Dan Paul, soţul Andreei Paul-Vass, consilier de stat din aparatul primului-ministru Emil Boc.

×